Drept civil. Contractele translative de proprietate - Codrin Macovei, Mirela Carmen Dobrila

9786063903601
Autor: Mirela Carmen Dobrila, Codrin Macovei
Editura: Universul Juridic
Anul aparitiei: 2019
5%
in stoc
Pret vechi: 89.00 lei
84.55 lei
Discount: 4.45 lei (5%)
+

Descriere

Prezentul manual pentru curs si seminar are drept obiect tratarea principalelor contracte translative de proprietate: vanzarea, schimbul, renta viagera si intretinerea. Lucrarea este conceputa ca un instrument eminamente practic, menit sa faciliteze atat invatarea pentru studentii de anul III la materia Contracte civile, cat si recapitularea informatiilor pentru cei deja acomodati cu aceasta materie.

Lucrarea Drept civil. Contractele translative de proprietate este structurata in doua parti principale. Prima parte cuprinde sinteza principalelor aspecte teoretice necesare stabilirii reperelor materiei tratate. Nu a fost omis un capitol recapitulativ, care are in vedere acele institutii tratate deja la materiile de drept civil din anii anteriori, cu care studentii se vor confrunta mai intai in studiul contractelor civile. Urmeaza prezentarea celor patru contracte prin scheme logice, scheme punctuale si expunerea sinoptica. Aspectele mai dificile sunt reluate prin intermediul unor fise de lucru completate de scurte extrase din actele normative relevante. Mai departe, problematizarea aspectelor prezentate se realizeaza printr-un numar de intrebari. Cea de-a doua parte cuprinde o incercare de abordare practica a materiei celor patru contracte, din mai multe perspective: jurisprudentiala, cazuala imaginara (spete), grile si, nu in ultimul rand, exemple de contracte, prin care fiecare isi poate realiza modelul ideal.

Partea de sinteza contine o structurare a materiei intr-un format usor de retinut, ceea ce face ca lucrarea sa fie un instrument recomandabil pentru studentii care intra pentru prima data in contact cu materia si care doresc sa-si formeze o imagine de ansamblu mai inainte de a trece la aprofundarea subiectelor prin consultarea tratatelor, cursurilor, monografiilor si articolelor de specialitate. De asemenea, lucrarea poate fi foarte utila si pentru cei care se pregatesc de examene de licenta sau admitere in profesiile juridice, permitand o recapitulare inteligenta a materiei.

Lucrarea Drept civil. Contractele translative de proprietate se adreseaza:
- studentilor care se pregatesc la materia Contracte civile;
- studentilor care se pregatesc de examenul de licenta;
- candidatilor care se pregatesc pentru admiterea la INM, Barou sau INR;
- auditorilor de justitie care se pregatesc pentru examenul de absolvire;
- magistratilor stagiari care se pregatesc pentru examenul de capacitate;
- avocatilor stagiari care se pregatesc pentru examenul de definitivat;
- notarilor stagiari care se pregatesc pentru examenul de definitivat.