Descriere
Nota traducatorului
Paris, 27 iulie 1992
"La Paris, vaduva scriitorului Julio Cortazar locuieste in Place du General Beuret. Desi relativ centrala, piateta aceasta e mai linistita: copii jucandu-se cu mingea pe strada, hoteluri de mana a doua, farmacii, mici boutique-uri. Din piata se vede o poarta masiva, apesi pe o sonerie si patrunzi intr-o curte interioara, unde isi au intrarile doua blocuri relativ moderne. Tot aici se intra in depozitul unei farmacii si in bucataria unui mic local. In singura casa de aici locuieste Aurora Bernardez Cortazar. Casa cu etaj. Alb murdar este culoarea tencuielii, portocalie e tevaria. Obloane maro. Totul pare ca se prabuseste. Chiar si cei doi copaci din aceesi curte arata jalnic, frunze prafuite, crengi lasate, in fine, un mic anunt lipit pe o usa indica posibile reparatii, daca locatarii vor oferi banii necesari...
Totul pare parasit. Nimeni din preajma n-o cunoste pe doarnna Cortazar. Nimeni din jur n-a auzit, n-a citit, nu s-a cutremurat in fata cuvintelor lui Cortazar. Proprietara hotelului din preajma isi aduce vag aminte de o pereche de emigranti latino-americani, dar acestia erau din Mexic, venisera cu o droaie de copii dupa ei...
Intru in farmacie. Acelasi raspuns sec. Cortazar? O ridicare din umeri. Un ilustru necunoscut. In bucatarie, ospatarita localului ma roaga sa intreb locatarii. Dar nu, nimeni nu stie nimic despre cel care descria autostrada din sud aglomerata candd parizienii se intorc din week-end, nimeni n-a auzit nimic despre cel care plimba sufletul cititorul, ca nimeni altul, pe rue d'Aboukir, pe Boulevard Sebastopol, pce Pont des Arts, pe Quai d 'Orsay. Parizienii, preocupati de grija cotidiana, absenti in fata trairilor unui strain sudamerican, par a nu realiza ca acolo, langa ei, a trait un om care vibra cu intreaga-I fiinta atunci cand scria despre orasul de pe malurile Senei.
Intr-un tarziu, cand, pagubasa ma asezasem pe o bordura, privind inca o data, pentru a cata oara, casa Aurorei Bernardez, privind copacii parca tristi si ei, solidari cu mine, trece o locatara care, in chip miraculos, nu-mi vine a crede, o cunoaste pe doamna Cortazar, auzise, citise, simtise ceea ce sper ca simte orice cititor al lui Cortazar. Deja sufletul mi-era greu. Simteam ca, daca locatara aceasta n-ar fi aparut , mi-ar fi fost pesce putinta sa parasesc locul unde cineva care l-a cunoscut indeaproape pe Julio a trait, traieste inca, intr-un inimaginabil si dureros anonimat." Luminita Voina-Raut
Cuprins
Autostrada din sud
Sanatatea celor bolnavi
Intalnire
Domnisoara Cora
Insula la amiaza
Instructiuni pentru John Howell
Toate focurile, focul
Celalalt cer
Nota traducatorului