1 decembrie 1918. Radiografia unei zile - Tudor Rosu

De la inceputul toamnei lui 1918, pe fondul apropierii sfarsitului razboiului, devenise tot mai clar ca Imperiul Austro‑Ungar va parcurge o criza politica fara precedent. In cuvintele lui Lucian Blaga, „manjite de sange, simbolurile imperiale se naruiau”. Principiile propovaduite de presedintele american Woodrow Wilson inca din ianuarie, reluate si sporite in iulie, ce pareau sa devina biblia noilor organizari politice ale lumii, au zdruncinat serios Imperiul in fundamentele sale multinationale. Nici celelalte foste imperii multinationale ale continentului, Tarist si Otoman, nu au avut o soarta mai buna, desi au trecut prin transformari de alta natura. Oricum, infrangerea din transee devenise iminenta, iar invingatorii aveau sa faca toate eforturile pentru a incuraja modelul statului national si peste ruinele puterilor invinse. Odata ivite orizonturile unor retrasari de granite in spiritul libertatii nationale, nici sarbii, bosniecii, croatii, polonezii, cehii sau slovacii nu au mai luat in calcul ideea de a ramane pe mai departe in structura vechiului stat, oricate incercari de resuscitare ar fi incercat autoritatile pentru a salva de acum muribundul imperiu. Romanii ardeleni, indrumati de o elita politica de exceptie, cu Iuliu Maniu, Stefan Cicio Pop, Teodor Mihali, Vasile Goldis, Alexandru Vaida Voevod, Aurel Lazar si altii, s‑au capacitat, intens si irepetabil, pentru a profita de contextul politic favorabil si a obtine ruperea Transilvaniei de Ungaria si unirea ei cu Romania. Chiar daca astazi exista voci, e drept, nu multe, care contesta forta si imbratisarea unanima a motivatiilor romanilor ardeleni, in realitate vointa si vocea acestora au fost ferme pentru „divortul” de Ungaria, chiar unanime la scara istorica. Mai inainte, in climatul din 1910 sau 1915, verbalizarea unui deziderat atat de indraznet era periculoasa, echivalenta cu „tradarea nationala”, astfel ca a existat, desigur, un segment al elitei care a indemnat la ponderatie si la castiguri nationale mai marunte, dar mai usor realizabile. Insa de indata ce contextul istoric a permis‑o, targetul Romania Mare, pana nu demult unul mai degraba utopic, a fost asumat de toata lumea. „Teljès elszaydás” (Despartire totala) a pronuntat Iuliu Maniu la negocierile cu partea maghiara de la jumatatea lunii noiembrie, sintetizand vointa romanilor ardeleni. (din capitolul „I. Zilele de dinainte”)