33 de lectii de filozofie de si pentru baietii rai. Colectia savoir-vivre - Alain Guyard

Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Un sofisticat salvator de idei si demolator de concepte. Un „baiat rau“ slobod la gura si la minte, care tine lectii de filozofie unde te astepti mai putin.
Guyard scrie povestea metafizicii asa cum trebuie ea scrisa: cu cerneala faptului divers si cu reflectorul orientat pe aventurile conceptului. 

 

33 DE LECTII DE LIFTING AL FILOZOFIEI,
CARE II RESTITUIE SAVOAREA
SI MIROSUL EI DELICIOS DE PRAF DE PUSCA,
DE FIER INCINS SI DE VIN ROSU

 

Potrivit unei preconceptii, un filozof adevarat trebuie sa fie cazut la pat sau deja mort, cu matreata pe umerii tweed-ului si resturi de la micul dejun in barba, vesnic avand ceva de mormait in latina. Sau, altfel, un dandy de televiziune cu trei nasturi descheiati la camasa, cu un zuluf rebel, gata sa faca orice ca sa seduca rapid cateva profesoare de literatura in prag de pensie. Total gresit!

O parada salbatica, intr-un ritm alert, de la Socrate – filozof de bar, la Machiavelli – serial killer –, de la Diogene – distrugator de efigii, la Alexandre Jacob – secera si ranga, de la Marx – marunt preparator de  capital maret, la Foucault – skinhead de extrema ultrastanga. 
Marile figuri ale filozofiei intr-un volum ce demonstreaza ca filozofii sunt mai aproape de mauvais garçons decat de pagubosi, pentru ca, asa cum spunea celebrul Freddy Nietzsche, a filozofa inseamna a-i face in ciuda prostiei.

Sedintele de stand-up philosophy

„C. C.: Obisnuiti sa vorbiti despre filozofie in fata puscariasilor (baietii rai), a anonimilor de prin circiumi, parcuri sau centre sociale (care, cel mai adesea, nu se prea sinchisesc de conceptele filozofice) si chiar a bolnavilor mintal (aerienii). Care e pentru dumneavoastra auditoriul cel mai dificil, din cele trei categorii? Dar cel mai receptiv?
A. G.: Nu mi-a fost niciodata greu sa fac filozofie cu jarcaletii, cu de-alde neica nimeni sau cu saritii de pe fix, pentru simplul motiv ca acesti marginali nu se numara printre cei amagiti de comedia sociala. Ei nu adera la modelele dominante, care i-au respins sau pe care ei nu dau doi bani. «Demnitatea recastigata prin munca» l-ar face sa rada cu lacrimi pe orice proxenet; criza «reprezentativitatii politice» l-ar face sa se cracaneze de ras pe cel din urma dintre homlesi; «cautarea bunastarii» l-ar face sa-si ude nadragii pe cel dintai dintre schizofreni... Intrucat filozofia este un proces de demolare prin deziluzionare intensiva (lucru pe care l-ar sustine si amicul nostru Cioran), e foarte usor sa o practici cu cei care nu cred in nimic. Ea le este menita in mod firesc celor care au cunoscut intunericul, marginea, singularitatea si care au intors spatele luminii, normei, locului comun. Din acest motiv, in filozofie, publicul cel mai dificil il constituie acei semi-intelectuali de rahat care frecventeaza filozofia mondenizata, acei zevzeci ultradiplomati pentru care exercitiul filozofic este o modalitate de integrare simbolica si cel mai bun mijloc de a accede la recunoasterea sociala. Or, filozofia n-o faci ca sa fii recunoscut, ci ca sa devii necunoscut, ca sa sporesti in jurul tau si in tine insuti bogatia de quiproquo-uri si de neintelegeri, extinzand zona misterelor si a ambiguitatilor. Cum spune un proverb tiganesc: «E loc pentru toata lumea la umbra.» In ce ma priveste, filozofand in zona marginala, incerc sa extind tot mai mult domeniul umbrei.“
[...]
„C. C.:«In cele 33 de lectii...» pomeniti o vorba memorabila a lui Cioran. Cum vi se pare el ca personaj? [...]
A. G.: M-am gandit sa-i dedic o lectie speciala batranului Mimile. Nu va ascund ca am cea mai mare consideratie pentru acest maestru al literaturii dezvrajite, a carui intreaga opera i-am citit-o, in anii mei de ucenicie. Anul trecut, a trebuit sa fac o bucata de drum, cu masina, in compania unei distribuitoare de medicamente care vindea anxiolitice revolutionare intregii suflari medicale din sudul Frantei. [...] In vreme ce ne cam plictiseam pe autostrada, a inceput sa-mi explice cat era ea de deprimata. Un frate la balamuc, o mama nebuna de legat, un tata absent... O tinea tot intr-o tanguiala si incepuse sa ma cam sacaie. Asa ca am intrerupt-o, spunandu-i ca mi se parea o groaznica meschinarie din partea ei. Am sfatuit-o sa-l citeasca pe Cioran, ca sa inteleaga ca exista motive de depresie cu mult mai serioase, intr-o lume in care Dumnezeu a preferat sa arunce buretele in ziua a saptea, in loc sa stearga totul. Am cioranizat ca un apucat, am laudat viermii din starvuri, insomniile, deliciile mortii, absurdul, lacrimile sfintilor. Am indemnat-o sa priveasca in fata uratenia lumii, infinit mai urata decat cea a vietii ei... “