A fost odata ca altadata - Ovidiu Onisei

Permite-mi sa ma adresez tie in acest mod, la persoana intai, pentru ca, citindu-mi cartea, imi esti confident si ai patruns cu mintea in gandurile si in sufletul meu, ai acordat din pretiosul tau timp, ai cheltuit din agoniseala ta cumparand ale mele insemnari si doresc ca la finalul lecturarii acestei scrieri sa iti spui „a fost o carte pasionanta, ce a meritat sa fie citita”. Pentru toate acestea, iti multumesc anticipat!
Sa cumperi o carte scrisa de un autor necunoscut e ca si cand te-ai duce la piata sa cumperi un fruct exotic pe care nu l-ai gustat niciodata. Comestibil este, ca altfel nu ar fi pe taraba, insa aroma ce ramane pe papilele gustative depinde de la o persoana la alta, caci (nu-i asa?) gusturile nu se discuta si fiecare are placerile sale. Evident, conteaza cat de bine arata, insa nu intotdeauna gustul este direct proportional cu aspectul. Ajungi acasa te infrupti din fruct (citesti prefata), savurand, sau poti avea surpriza unei acrituri sau, din contra, a unei dulcegarii, creandu-ti un rictus dezamagitor.
Harry Haines spune: „Daca anoste randuri pe care le vei gasi de acum incolo te vor plictisi, consoleaza-te, cititorule, gandindu-te la mine, care a trebuit sa le scriu.”
Dar eu nu vreau sa fiu anost, ci sa te captivez, iar la sfarsitul fiecarui capitol exista un epilog sub forma unui subtitlu si as dori sa-ti exprimi parerea, pe orice retea de socializare, pentru ca suntem in era internetului. Chiar daca acum inca nu sunt privit ca un autor de exceptie, lasa-ma sa cred ca sunt nemuritor prin cartile scrise, iar gandurile tale sunt la unison cu ale mele, indiferent daca mai sunt, ori nu, pe-acest taram.
Iar daca ma vei citi postum, eu fiind „plecat” deja, te astept in Eden (sperand toti la un randez-vous ceresc) schimband impresii despre Terra si despre al meu volum.
Acest tip de mini-nuvele, uneori interactive, intre autor si cititor, cu tematica adeseori reala, alteori imaginara, are menirea, zic eu, de a starni curiozitatea prin titlu sau subtitlu, iar daca un subiect iti displace, poti trece la o alta tema de discutie, deci lecturare placuta!
Sa distrugi un om e... usor, sa ucizi un suflet e mai greu.
Eu am pus suflet in aceaste randuri... deci nu ucide din fasa al meu suflet, ignorand scrierea pe care o ai in fata...
O amintire se poate pierde, dar un sir de amintiri pot fi o mica istorie, care daca mai e si scrisa intr-o carte, este aproape imposibil de uitat. Poate fi criticata, dar nu distrusa.
SINISTRU INCEPUT, INSA „MEMENTO MORI”!