Acest virus care ne sminteste - Bernard-Henri Levy

Cartea este un eseu despre coronavirus care te va pune pentru cateva ore, cat iti va lua sa il citesti, pe PAUZA. Va fi o pauza in care nu vei mai apleca urechea la stirile pline de informatii si statistici alarmante referitoare la virus, nu te vei mai teme, nu te vei mai panica. Vei sta stramb, si vei incerca sa judeci drept aceasta pandemie si modul in care s-a actionat intr-o situatie foarte asemanatoare cu multe altele care au mai existat in istorie: gripa din Hong Kong (1968), gripa asiatica (1958) etc.
Vei medita pornind de la niste idei si fapte oferite de Bernard-Henri Levy la propria ta teorie in legatura cu masurile, exagerate sau nu, care s-au luat pentru combaterea epidemiei de coronavirus si la teama evidenta care s-a propagat cu rapiditate pe toata planeta, incercand, poate pentru prima oara de la inceputul pandemiei, sa iti acorzi un moment de luciditate in care sa cantaresti cu atentie lucrurile.

Scriitorul, filozoful si cineastul de origine franceza Bernard-Henri Levy (n. 1948) este unul dintre cei mai apreciati si bine vanduti autori europeni contemporani, desi o parte dintre ideile si scrierile lui au reprezentat de-a lungul timpului subiect de controversa. A scris peste 30 de carti, multe dintre ele bestselleruri, filozofia, fictiunea si biografiile fiind genurile lui preferate.

Bernard-Henri Levy a fost unul dintre liderii miscarii „Noii filosofi” din anii 70, iar in prezent este considerat una dintre vocile de prim rang in dezbaterea publica franceza. Detine o rubrica in publicatia saptamanala Le Point si a fost numit in 2015 de publicatia The Boston Globe „probabil cel mai proeminent intelectual contemporan al Frantei”.

Acest eseu este despre izolare:

„Am vazut, in inregistrari video pe care le-am primit din Kiev, Milano, New York, Madrid, dar si din Lagos, Arbil sau Qamishli, trecatori rari, grabiti, care pareau sa fie acolo numai ca sa aminteasca de existenta unei specii umane, dar care treceau pe celalalt trotuar, cu ochii in pamant, atunci cand aparea o alta fiinta umana.”

Despre absurdul dus la extrem:

„Nigeria numara, la jumatatea lunii aprilie 2020, conform agentiei de presa AFP, 12 oameni morti de coronavirus, dar 18 omorati de fortele de securitate din cauza nerespectarii masurilor de izolare.”

Despre toate semnificatiile care i s-au dat acestei pandemii:

„O victorie a colapsologilor, care, tot prezicandu-ne sfarsitul lumii, simt ca se apropie si ne dau o ultima sansa ca sa postim si sa ne resetam?

O victorie a stapanilor lumii, care vad aceasta mare izolare − echivalenta cu „marea inchidere” teoretizata de Michel Foucault in textele in care a descris sistemele de putere ale viitorului − ca pe o repetitie generala la un nou tip de control si de urmarire a oamenilor?

O mare frica, asa ca aceea din 1789, cu toata partea de informatii false, de comploturi, de fuga disperata si, intr-o buna zi, de revolte lipsite de speranta?