Aforisme si reflectii - Laurentiu Lupu

Iata o carte pe care numai o minte patrunzatoare si complexa, dublata de o inima plina de o sensibilitate aparte ar fi putut-o scrie. O carte care ne invata sa descifram secretele vietii, ale fericirii si iubirii. Citam numai cateva fragmente relevante in acest sens:

Poate un om sa te faca fericit cata vreme accepti ca el este cel care e in stare de asta!
Nu, nu-ti pierde vremea cu nimicuri, te rog sa visezi cu ochii deschisi ca sa vezi calea!
De cate cuvinte ai nevoie ca sa-i spui fiintei iubite cat de mult o adori? Doar de o imbratisare!
Cand iti spui in fiecare zi pot, stiu, reusesc, incepi sa crezi asta si chiar ti se intampla!
Hai, vino cu mine la capatul lumii, vreau sa-ti arat curcubeul sperantei!
Sa speri e frumos, dar inutil daca nu si crezi!
Alearga incet ca sa vezi frumusetea peisajului de pe drum!
Nu pleca de acolo de unde simti ca ar trebui sa ramai pentru totdeauna!
Ai incredere in tine, esti singurul care nu te minte!
Daca ai sti ca nu vei reusi, ai mai incepe vreodata ceva?
Stii cat de important este sa mergi mai departe ca si cum ai reusit, indiferent ce se intampla pe drum?
Nu, nu exista lucruri bune sau rele, exista reusite si lectii!
Eu si cu tine suntem o lume, tu si cu mine suntem un univers!
Da, vreau sa cant, azi am inteles ca exist!
O, te rog sa nu pleci niciodata de langa tine, sa nu te certi, sa nu te minti, sa nu te inseli! Stii ca esti singurul care o poate face!
Prietene, invata sa crezi ca orice credinta te duce undeva, e o treapta spre ceva, o poarta spre un univers in care nu ai fost inca!
Daca iubirea nu ar durea, daca nu ar exista tradare, minciuna, pasiune, la ce ne-ar mai trebui dragostea? Fara regret bucuria ar fi stearpa!
Va dati seama cat de nefericiti ne-ar face perfectiunea?
Nu, nu e nevoie sa fii perfect pentru ca ai ceva de facut mereu, ceva de cautat, ceva de aflat. Timpul tau are sens cand in fiecare clipa o neliniste trece prin tine ca o chemare spre un necunoscut tainic, spre o iubire ce n-a venit inca, un dor pe care stii ca ti-l vei implini cumva!
Toata poezia acestei vieti s-ar narui daca n-ar fi acel inefabil al lucrurilor imperfect, care mereu si mereu se cer completate, adaugite, implinite. Ar fi ca o iubire care a spus tot dintr-odata, care nu mai are nimic de oferit, care nu mai stie sa rosteasca niciun cuvant!
Nici moartea nu poate fi perfecta de vreme ce nu murim cu adevarat niciodata, ceva din noi, acei 20 de w de energie, ramane peren.
Intelegeti ce minunata e imperfectiunea care te lasa sa zbori, te cheama sa speri, te indeamna sa fii tu, mereu altfel, intr-o schimbare ce aduce cu ea bucuria, tristetea, alintul, uitarea, lacrimile, bucuria!