Alchimia fericirii - Al-Ghazali

Al-Ghazali (cca. 1056-1111), a fost unul dintre cei mai influenti filosofi, teologi, juristi si mistici suniti ai Islamului. Numele lui poate fi legat de introducerea aristotelismului sau, mai curand, a avicennismului, in teologia musulmana. Abordarea lui Al-Ghazali privind contradictiile aparente dintre ratiune si revelatie a fost acceptata de aproape toti teologii musulmani de mai tarziu, si, prin intermediul lui Averroes si a autorilor evrei, a avut o influenta semnificativa asupra gandirii medievale occidentale.

Al-Ghazali (numele sau complet fiind Abû Hamid Muhammad ibn Muhammad al-Ghazali) a fost apropiat de conducatorii Imperiului Selgiuc, dar a inteles ca standardele etice corespunzatoare unei vieti religioase virtuoase sunt incompatibile cu functiile sale in serviciul sultanilor, vizirilor si califilor si a ales sa renunte la legaturile sale cu elita politica si militara a statului.

Alchimia fericirii, publicata in persana (Kimiya‑yi sa’adat), spre sfarsitul vietii sale, urmareste atenuarea tensiunilor dintre filosofii si misticii Islamului si scoate in evidenta importanta autodisciplinei si a ascetismului. Traducerea de fata are la baza traducerea publicata in 1910, in engleza de Claud Field (The Alchemy of Happiness) si este structurata in opt capitole, aproximativ egale ca intindere.

Cartea de fata reuneste o serie de interpretari ale unor pilde cu continut religios evocate in Coran si ale unor idei exprimate de Mahomed, de alti profeti sau invatati musulmani. Chestiunile abordate de Al-Ghazali aduc in prim-plan ideea unei vieti religioase exemplare. Astfel, el prezinta mai multe sfaturi pentru musulmanii piosi. Raportul omului cu divinitatea, cu semenii sai, cu rudele apropiate, dar si implicatiile religioase ale institutiei casatoriei sau ale muzicii si dansului sunt printre cele mai importante subiecte din lucrarea lui Al-Ghazali.

Sa stii, o, preaiubite, ca omul nu a fost creat in gluma sau la intamplare, ci a fost facut intr‑un fel minunat si pentru un tel inalt. Chiar daca nu a existat dintotdeauna, el traieste vesnic; si chiar daca trupul sau este slab si pamantesc, spiritul ii este maret si dumnezeiesc.

Si cu cat este mai ales subiectul cunoasterii noastre, cu atat mai mare va fi incantarea simtita in studierea acestuia; de exemplu, ne‑ar face mai multa placer sa stim secretele unui rege decat daca am afla secretele unui ministru. Vazand ca Dumnezeu este cel mai inalt obiect posibil pentru cunoasterea noastra, cunoasterea Sa trebuie sa ne daruiasca mai multa desfatare decat oricare alta.