Alfabetul fericirii vesnice - Sava Bogasiu

Este foarte greu sa definim fericirea, ca de altfel viata, iubirea etc. Fericirea nu se defineste, ci se traieste intens, fiintial. Fara de Dumnezeu nu poti fi fericit. Ziua fara de soare este intuneric, adica noapte. Atunci cand apare soarele pe cer, totul se umple de lumina si multa stralucire in jurul nostru. In momentul cand Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu a patruns pe usa sufletului nostru (Apocalipsa 3, 20), toata fiinta noastra se umple de lumina si incepem sa exaltam de fericire.
Fericirea pe pamant este limitata, provizorie, partiala, superficiala si uneori amagitoare. Fericirea de dincolo, in rai sau paradis, este dumnezeiasca, vesnica, stabila, totala, profunda si adevarata.

Pentru a putea gusta din potirul fericirii, trebuie sa credem cu adevarat in Dumnezeu, din tot sufletul nostru. Exista o stransa legatura spirituala intre credinta si fericire. Credinta religioasa este baza legaturii dintre Dumnezeu si om. In masura in care ne apropiem mai mult de bunul Dumnezeu, devenim mai fericiti si suntem in siguranta.

Dumnezeu ne este „Tatal nostru din ceruri”. Copilul se simte fericit in bratele tatalui sau plin de iubire. Aceasta mare incredere in bunul Dumnezeu ne face tare fericiti si ne simtim deci tare bine, impliniti, impacati sufleteste, plini de viata.

Necredinta ne provoaca frica, neliniste, tulburare, intuneric, haos. Dumnezeu ne vrea pe toti credinciosi, adica sa avem permanent incredere totala in El oriunde ne-am afla; El este cu noi si pentru noi. Credinta este darul lui Dumnezeu.