Altceva decat semne - Passionaria Stoicescu

„(...) Se stie ca sinceritatea nu este o calitate estetica in sine, dar in absenta ei orice gest artistic devine simplu artificiu. In poezia Passionariei Stoicescu, sinceritatea marturisirii este chiar izvorul ce alimenteaza discursul liric si ii confera tensiune. Acumularile existentiale convertite in atitudini si convingeri morale sunt materia vie ce trebuie sa ia forma poemului dintr-o acuta nevoie de catharsis, de depresurizare a fiintei, iar acest proces nu poate fi realizat fara implicare totala, netrucata. Reflexivitatea,, bine temperata’’ este haloul ce aureoleaza fiecare poem, il inalta la altitudinea unor adevaruri izvorate din relatia poetei cu timpul sau, cu propria existenta, cu lumea.
(...) Lumea perceputa labirintic, ca o alcatuire naucitoare de alternative si deci de dileme, induce ideea de cautare, de evadare, de iesire salvatoare din capcana opozitiilor. Zborul si haul, cerul si pamantul, sufletul si trupul sunt polii care se atrag sau resping, puncte cardinale intr-un teritoriu crepuscular. (...).
Multe poezii celebreaza virtutile terapeutice ale versului, puterea lui de a asigura supravietuirea fiintei intr-o era a demonetizarilor si a confuziei, dobandind astfel substanta unor manifeste lirice. Asemenea credinciosului care isi supune propriul devotament incercarilor, „cred, Doamne, ajuta necredintei mele!’’, poeta sondeaza adancimile poemului, ii pune la incercare puterile magice, oscileaza intre indoiala si incredere absoluta si iese din aceasta intreprinere dramatica si mai intarita in iubrea sa. (...)
Conditia de poet se dizolva in nemarginirea conditiei umane, conferind intregii meditatii tensiune intelectuala si emotionala, proprie poeziei autentice. Aceasta calitate a scrisului Passionariei ii asigura o audienta la fel de pasionata si de implicata, cum este insasi autoarea. (...)
„Lirica feminina” inseamna in cazul Passionariei Stoicescu virtutea tot mai rara a poeziei de a transmite direct, vibrant, nedisimulat „doruri vii si patimi multe”, gratie harului sacru de a gasi „cuvantul ce ascunde adevarul’’. 
Paul Androne, „Poezia ca plans de intretinere”, Destine literare, Toronto, mai–iunie, 2015

Universul poetic al autoarei se contureaza in directiile unei noi constiinte estetice, lucide, responsabile, care se apleaca impetuos asupra cotidianului, caruia ii descopera dramatismul tocmai prin lipsa de sens, asumata autoreferential. Biografia devine elementul care domina imaginarul, valorificata insa dintr-o perspectiva abisala, ca o reiterare a unor mesaje mitice, biblice. In aceeasi ordine a constiintei actului artistic, poeta isi asuma patima christica prin risipa la care se deda existenta, cerand trupul, cuvantul (spiritul), totul, in numele vietii, atat de iubite si detestate in acelasi timp, viata implinita doar prin poezie (...)”
Antonia Bodea, „Scoica de margaritar”, Lumina lina, New York, 2014