Alte sfaturi pe care nu le-a cerut nimeni - Gura Lunii

Ipostaze lirice ale absurdului cotidian

Daca acest mod de discurs euristic se justifica prin nota autorului, atunci ar trebui sa descoperim un personaj liric cu o poveste in trei ipostaze: de copil, adolescent si adult, numai ca autoarea recurge la o pastisa, parodiind fiindul omenesc, privindu-l din interior. Aceasta asezare in centrul fiintei, zidindu-se ca un mester Manole, creeaza un discurs bizar, un scenariu vizual si auditiv, intr-un limbaj colocvial, cu exclamatii frecvente, trezind uimire, cu rime jucause, spontane.

Vocea lirica se reface pe sine in viziune ontica. Asadar, povestea despre sine se face din interior. Exista o stare de dinainte de nastere intr-un neastampar retoric. Grauntele, in devenirea lui lumeasca, descopera un absurd cotidian, intrucat intamplarile fiintei refuza cunoasterea. De aceea multe poeme sunt construite prin negatii, exclamatii contradictorii, unele pline de uimire, altele pline de indoiala, dar totul dezvaluit de vocea suprema hemodiegetica de o sinceritate a simtirii dezarmanta, de o mare luciditate, un raissoneur tinand un discurs despre lume, despre curgerea timpului, despre viata ca teatru, despre comedie, actori purtand masti, despre roluri ingrate, despre infrangeri, despre chin, in final, iese linistit din rol fara nicio trauma, nedeclinandu-si conditia tragica, ci cu un fel de zambet sarcastic si, mai ales, cu un gust amar. Peste toate aceste variante existentiale troneaza un eu impacat cu sine, iubind tot ce-i omenesc, crezand in iubire, in tandrete, risipindu-se in bucuria de a trai, intr-un carpe diem nebunesc.

Acest mod de producere a poeziei este inedit, singular, cu un grad de poeticitate redus, fara zorzoane stilistice, ca atare o luare in raspar a discursului poetic neosimbolism, neomodernist actual, in care disertatia filozofica si livrescul sunt dominante.

Daca limba cugeta inainte de toate mitologic, inseamna ca in cazul poetesei semnandu-se cu pseudonim, Gura Lunii, asistam la o demolare a poeticului in sensul estetic al cuvantului, intrucat poeta creeaza o formula lirica sfidatoare, dar cu atat mai incitanta pentru cititor.

Poeta vine cu acest discurs pe care l-am numi seism poetic, avertizandu-ne de iminenta virusarii poeziei cu dulcegarii stilistice. Ceea ce atrage insa este stridenta rimelor, invitandu-ne sa ne retragem in tacere.

Mergand pe acest discurs de model poetic, poeta ne face sa intelegem ca tehnica imaginarului ei poetic se bazeaza pe ambiguizare, recurgand la exclamatii si interjectii, ca sa intelegem sensul, implicandu-ne intr-un scenariu ludic.

Ramane de vazut daca acest mod de facere a poeziei va fi un deliciu pentru cititor, o jucarie pentru copil, o incantare pentru adulti sau un semn de intrebare pentru filozofi. Oricata ciudatenie tese autoarea in parcursul ei ontic, privindu-si devenirea din interior cu un ochi ciclopic, exista semne ale unei mediatii grave asupra existentei umane, asupra unui cotidian absurd, contorsionat pe care eul poetic il simte ca pe un spatiu al inadecvarii.

Acest tip de discurs nu se poate uita asa usor, cu atat mai mult cu cat vine ca un respiro intr-o poezie mult prea filozofica, intesata de livresc, uitand esenta sufletului omenesc: iubirea.

—Elena Netcu