Ame volumul I - Cathya Mp

Ame e campul de lupta a doua destine construite din bucati de viitor incerte, prinse intr-un lant bolnavicios ce le va schimba soarta pentru totdeauna.

Esti fata-n fata cu o carte mistuitoare, cu peste 5000. 000 de cititori, ce te va zdruncina din temelii si iti va provoca fiori in tot corpul. Ame spune povestea a doua suflete cu simtiri diametral opuse, dar care se sudeaza inca de la primele priviri.

Ea, definitia normalitatii. El, mult prea departe de a fi normal. Haotic, pe alocuri pragmatic, Zane duce o viata dubla la periferia New York-ului si e orbit de razbunare. Dar de indata ce o vede pe Ame, isi da seama ca atunci cand visezi iubire trebuie sa te pregatesti pentru inca o lupta. Destinul lor pare deja scris, asteptand sa dea lovitura de gratie. Vietile li se schimba definitiv, iar iubirea lor interzisa ia calea tragica a unui adevar crunt.

Razboiul incepuse, iar noua ne cazuse baioneta.

Cu accentul pus pe maturizarea emotionala, Ame e povestea unor decizii luate impulsiv, o lectie despre consecintele unei alegeri, o fantezie animata de puterea iubirii de a invinge chiar si atunci cand sufletul se afla pe marginea unei prapastii.

Fragment

Fara sa analizez o clipa situatia sau consecintele, ma aplec peste balustrada, inchid ochii si sar. Doua brate puternice ma prind zdravan, iar eu icnesc la impactul cu pieptul sau dur. Raceala pielii mele face cunostinta cu dogoarea trupului sau. Inca purta casca pe cap. Teroristul era tare perspicace cand era vorba sa se ascunda. Siret, pana in maduva oaselor imi fixeaza buzele cu privirea lui arzatoare. Acum ii puteam vedea mult mai bine ochii, deoarece ne aflam langa un felinar inalt.
- Imi pare rau ca ti-am stricat petrecerea, printesa. Aveai intalnire?
Il privesc stupefiata. Ce-i pasa lui?
- Dispari! Ma incrunt si-mi intorc privirea catre strada pustie. De unde aveam atat tupeu? Probabil ca valul de adrenalina inca mai curgea in voie prin trupul meu. Inima nu contenea sa se linisteasca odata, pulsand atat de tare, incat aveam impresia ca o aud.
- Uuu! Esti o pisica blanda care zgarie rau. Ma strange la piept si mai aproape, apoi imi sopteste la ureche: Acolo sus nu mai erai asa rea.
Imi arunc privirea iarasi spre el si, cand ii intalnesc sclipirea din ochi, ma pierd si constat ca inca eram in bratele lui. Sar ca arsa si trag de rochie in jos, rusinata la gandul ca mana lui perversa tocmai ce statuse lipita de fundul meu. Aproape ca intru in pamant de rusine cand observ ca rochia imi era ridicata pe solduri.
Vai! Daca imi vazuse chilotii cand sarisem? Noroc ca, inainte sa plec, m-am schimbat si am luat boxerii negri dantelati in locul celor de baba, deoarece marginile groase ieseau in evidenta prin rochia subtire.
- Ai vazut ceva? il intreb rusinata.
- Stai linistita. Nici nu ma intereseaza.
Imi fixez privirea in pamant in timp ce-mi netezeam poalele rochiei. Oare spusese asta din orgoliu, sau ma gasea neatragatoare? Cumva, ma simteam tare prost la gandul ca nu trezeam niciun fel de interes pentru un barbat ca el. Parea atragator, chiar daca nu puteam sa vad prea multe pe sub geaca din piele sau casca de pe cap. Respir adanc, gandindu-ma ca orice fata in locul meu s-ar simti jignita daca ar fi tratata cu asemenea indiferenta si raceala. El practic imi spusese ca nu sunt draguta, ca nu arat bine. Poate soldurile mele erau prea mari, sau, poate, sanii prea mici. Fel de fel de complexe se trezesc din hibernare, iar eu stateam in fata lui, ingropata de un val de rusine. Era penibil!
- De ce te-ai inrosit asa, dintr-odata?
Clatin din cap, evitand sa-l privesc.
- Nu am nimic.
- Este din cauza ca ti-am vazut chilotii?
Cu ochii mari si gura cascata, imi ridic fruntea din pamant la auzul vorbelor sale.
- Deci i-ai vazut?!
Ridica din umeri si incepe sa scotoceasca prin buzunarele gecii.
- Cred ca iubitul tau o sa se supere, schimba subiectul rapid.
Mi se parea mie, sau tot insista pe ipoteza ca eu as avea iubit si relatie, in general? Unde voia sa ajunga cu toata tachinarea asta obositoare?
- Sunt cu mama, spun si-l privesc atent, incercand sa ma prind de vreun detaliu ce m-ar fi ajutat sa-l recunosc si sa-l denunt pe Domnul Problema din fata mea. Pot sa jur ca aud un raset infundat si ma face sa ma simt penibil. O fata de 20 de ani aproape, la o petrecere cu mama ei. Mda, avea motive sa rada. Ma intorc pe calcaie, gata sa-mi iau talpasita de aici si de langa Domnul ISIS, dar ma prinde de incheietura puternic si ma intoarce din urma.
-Wow! Usurel, Speedy Gonzales. Unde crezi ca pleci asa repede?
- Undeva departe de tine, murmur, inca rezervata la gandul ca omul asta ar putea fi periculos.
- Ce-ai spus?
- Vreau sa plec. Inauntru, de preferat.
- Serios?
- Da.
Avea un stil barbar de a se impune. Tragea de mine fara sa stea prea mult pe ganduri.
Incepe sa rada, iar starea de panica ma cuprinde din nou.
- Imi pare rau, nu se poate. Crezi ca scapi asa usor?
-Poftim? Da-mi drumul!
- Ca altfel, ce?
- Tip.
- Tipa! Cine crezi ca te aude? spune sigur pe sine, de parca nu credea ca am tupeu.
Ma panichez si incep sa ma zbat in mainile lui.
- Da-mi drumul, am zis! Lasa-ma. Ajutor! strigam pe un glas pitigaiat. Nu mai fusesem niciodata intr-o asemenea postura, incat pana si mie mi se parea penibil felul in care strigam dupa ajutor.
El incepe sa rada si nu pare ca se chinuie sa ma tina pe loc. Era mai puternic decat pare.