Amintiri din Casa mortilor (F. M. Dostoievski)

„Romanul dostoievskian este romanul singuratatii omenesti. El exprima tulburarea, incoerenta, nelinistea unui om singur in fata unei existente care nu-i creata pentru el.“ R.-M. Alberes

„Descoperind – pentru sensibilitatea moderna – un nou continent mental, Dostoievski descopera, in acelasi timp, si normele care conduc aceste niveluri, in aparenta atat de confuze.“ - Mircea Eliade

„Criminalii in mijlocul carora a trait Dostoievski la inchisoare erau toti, fara exceptie, naturi neinfrante – nu sunt ei de o suta de ori mai valorosi decat un Crist «frant»?“ - Fr. Nietzsche

Dostoievski pune împreună în acest roman o adunătură pestriță de caractere, țărani cei mai mulți și câțiva domni de rang mare, pe care doar întâmplarea i-a făcut să se cunoască într-o astfel de împrejurare. Atât de diferiți încât se pare că “trei perechi de încălțări a rupt dracul până să îi adune la un loc”. Portrete de deținuți, oameni care nu se tem de nimic pe lume, cu diverse condamnări și sentințe, indivizi care aveau o singură însușire de căpetenie, adaptarea la orice precum și o mare virtute, capacitatea de a nu te mira de nimic. Trăsătura lor comună evidențiată de către personajul principal, este renunțarea deplină la propia personalitate în fața oricui, oriunde și oricând.

Dar nu numai viețile și poveștile deținuților din cazărmile închisorii sunt înfățișate cititorului prin ochii pesonajului Alexandr Petrovici Goriancikov, ci și ale câtorva ofițeri, care aveau misiunea de a-i păzi și conduce închisoarea. Maiorul Ochilă-Scormonilă zis și Vulturul, are parte de o atenție specială, el având un rol foarte important în roman. Pitorești sunt și secvențele în care sunt descrise momentele în care soldații trebuiau să numere în fiecare zi deținuții. Soldații greșeau, se încurcau și se apucau să numere din nou.