Anastasia - Colin Falconer

Ziaristul american Michael Sheridan sare in raul Whangpoa ca sa salveze o refugiata rusa pe care a intalnit-o intr-unul din cluburile de noapte din Shanghai. Anastasia Romanov seamana extraordinar de mult cu printesa cu acelasi nume, despre care se zvonea ca supravietuise uciderii brutale a familiei ei de catre revolutionarii bolsevici. Soarta celei mai mici dintre fiicele ultimului tar al Rusiei a devenit unul din cele mai discutate mistere ale vremii. Dar Anastasia lui Michael sufera de amnezie si nu-si poate aminti mai mult decat ultimul an din viata ei. 
Dezlegarea misterului trecutului si identitatii ei ii duce pe Michael si pe Anastasia de pe strazile orasului Shanghai in decadenta Berlinului si a Londrei de dinaintea razboiului, din Rusia bolsevica in New York, chiar inainte de prabusirea bursei din Wall Street. Michael este singurul om care a ajutat-o vreodata pe Anastasia fara sa vrea ceva in schimb - dar poate ea sa renunte la sansa de a fi printesa in favoarea iubirii adevarate? 
Traversand deceniul turbulent si romantic al anilor `20, autorul de carti de succes international Colin Falconer tese o poveste despre crima si tradare, despre scandal regal si intriga financiara - si, in final, una din cele mai mari povesti de dragoste spuse vreodata.

"Unii barbati nu se indragostesc; se pierd. Eu m-am pierdut din clipa in care am vazut-o pe Anastasia Romanov intr-un club de noapte in acea prima seara..."  - Shanghai, 1921 
Fragment din roman:

"ANASTASIA Nu sunt nici acum sigura cand am ajuns la concluzia ca viata nu merita traita. Era epuizant chiar si sa ramai in viata; faci asta si faci aia ca sa mananci, sa bei si sa ai unde sa dormi, dar a doua zi trebuie sa o iei iar de la capat. Intr-o zi, am hotarat pur si simplu ca ar fi mai usor sa n-o mai fac. 

Unii oameni mi-au spus ca ma simt asa pentru ca nu am amintiri care sa ma sustina, ca as fi avut de ce sa ma agat daca as fi avut un trecut. Poate ca aveau dreptate. Nu aveam decat amintiri urate, amintiri despre toti chinezii si englezii grasi care tratau o fata ca pe o bucata de hartie igienica, folosind-o si apoi aruncand-o la gunoi. 
In noaptea aceea ma simteam atat de obosita, atat de goala pe dinauntru, atat de murdara! Aveam toti acei bani in mana si nu aveam unde sa ma duc in alta parte decat inapoi la club. Asa ca m-am urcat pe pod si am aruncat banii, i-am privit zburand prin aer ca fulgii de zapada si cazand in raul intunecat. Au plutit la suprafata, invartiti si luati de curent, pana cand au disparut in intuneric. 
Si mi-am zis: "Iata cum se duce toata treaba murdara. Iata cum se duce pacatul meu."
M-am ridicat pe varfuri, mi-am intins bratele si am privit cerul negru. I-am zis lui Dumnezeu: „Prinde-ma!" Apoi a urmat un arc lent, care m-a purtat spre apa cu o gratie perfecta, si, doar pentru o clipa imponderabila si minunata, am crezut ca pot zbura. 
 
MICHAEL In starea in care eram, am avut noroc ca nu m-am inecat si eu in raul ala sau ca nu m-am ales cu cine stie ce boala mortala; numai Dumnezeu stia ce murdarie arunca orasul Shanghai in blestematul ala de canal. Socul apei reci m-a trezit rapid din betie si m-a facut sa-mi dau seama ce prost eram. Apa era uleioasa si intunecata, iar curentul era puternic. Verile petrecute in Hampton ma transformasera intr-un bun inotator; totusi, abia am reusit sa ajung la ea. 
Era inconstienta si m-am gandit ca poate se lovise la cap cand cazuse in apa. M-am indreptat spre mal, spre o lumina aflata de cealalta parte a podului. Am auzit un fluierat si voci care strigau in mandarina. Am recunoscut doar doua cuvinte: Qiu ming! Salvati viata! Nu erau decat patruzeci si cinci de metri pana la mal, dar sa inoti cu fata impotriva curentului in starea in care eram eu, ar fi putut la fel de bine sa fie patru sute cincizeci si cinci. Eram aproape terminat cand am ajuns acolo. 
Conducatorul ricsei coborase pe mal; el era cel care striga; poate credea ca sarisem in rau ca sa nu fiu nevoit sa-l platesc. Mai era cineva cu el, tinand o lantema in mana. Cand am ajuns la mal, am vazut ca era un politist sikh. Probabil ca fusese in apropiere, patruland. Mi-a intins o mana cand am ajuns acolo unde apa era mai putin adanca, a incercat sa nu-si ude prea mult uniforma si m-a scos la mal. Am luat fata in brate si am dus-o pe Bund, in timp ce conducatorul ricsei inca ma balacarea. 
Si tot n-am recunoscut-o. Era intuneric, parul ii acoperea fata, iar ea varsa pe pantofii mei. Mai mult apa. Cel putin traia. M-am asezat pe jos, mi-am pus capul intre genunchi si am incercat sa-mi trag rasuflarea. Am inceput sa tremur, partial din pricina apei reci si partial din pricina adrenalinei. Mi-am dat seama ca nu fusesem prea departe de a ma ineca. "