Camere de hotel - Anda Docea

Camere de hotel - Anda Docea

Viata ne ordoneaza relatiile aidoma unor camere de hotel, fiecare dintre ele insemnand un alt loc din suflet. Intram in el cu o geanta de marime medie, continand nimic mai mult decat ce e nevoie, cu freamat de nou si chef de viata, ca si cand suntem primii oaspeti si nimeni n-a mai dormit acolo vreodata. Ca si cand ni s-a predat, la cheie, un palat pe care il putem decora dupa propriul gust. si incepem sa o facem. Ne zugravim amintirile, ne transformam visele in ornamente perfect asortate, imprastiem in aer parfum de alta poveste, alt om, alt loc. si ramanem, ramanem o vreme.

Cu un cuvant inainte de Simona Catrina

„Citind «miniaturile» Andei Docea, ai senzatia ca deschizi rand pe rand usile unor camere de hotel si arunci cate o scurta, vinovata privire inauntru. Descoperi spatii mult prea intime ca sa indraznesti sa intri. Spatii suspendate in timp, zugravite din cateva tuse, in care detaliile sunt cele care conteaza: o ceasca cu ceai, un geam aburit, un flacon cu parfum, un motan «de mansarda», o carte de Balzac ingalbenita, cu colturile paginilor rasucite. Fiecare spatiu transmite o emotie, o stare care penduleaza intre melancolie si asteptare, ca sa ti se spuna, pana la urma, ca «viata s-a mutat in alta parte».”  (Adina Popescu)

„Cele patru parti ale volumului sunt tot atatea culori distincte ale stilului ei flexibil, curat, cald. Desi sunt de factura diferita, decupajele din viata sunt redate la fel de convingator. Nu te simti niciodata mintit citind ceea ce scrie, stii ca niciun cuvant nu e in plus, nici unul in minus. Scrie asa cum vorbeste, o privesti ca printr-o rochita de meduza, in cea mai fascinanta transparenta. Vorbeste despre iubiti din trecut si iubiri din viitor, despre calatorii necesare si calatorii impulsive, despre idile sfarsite inainte de a incepe, despre frunze care nu cad nici sub furtuna si despre frunze care cad spulberate de o simpla (sau complicata) ploaie de lacrimi. Despre varste ingrate si varste lucide. Despre experiente care ar trebui sa ne faca mai puternici, mai destepti si mai curajosi, dar care, de fapt, ne rad in nas, privindu-ne cum ne prostim sufletele cu premeditare. ” (Simona Catrina)