Cand tata mi-a aratat Universul - Ulf Stark. Ilustratii de Eva Eriksson

Ilustratii de Eva Eriksson

Traducere de Eva Leonte

4-9 ani

Un baiat si tatal sau pleaca intr-o plimbare de seara prin imprejurimile oraselului in care locuiesc. Motivul: tatal vrea sa-i arate fiului marele si infinitul Univers. Va fi, fara indoiala, o experienta de neuitat pentru copil, crede tatal. Cum sa nu fii impresionat de maretia Universului?

Dar Ulf Stark e un scriitor prea bun pentru a lasa povestea s-o porneasca intr-o directie previzibila. Desigur, e palpitant sa descoperi Universul. Dar… ce e acela? se intreaba copilul din carte. Universul e totul, ii spune tatal, cu siguranta adultului care crede ca are toate raspunsurile. Aha. Atunci, uite, magazinul din colt, unde merg in fiecare zi, e si el din Univers? Si magazinul de unelte? Si parcul? Asa, pustiu si cu frunze uscate pe jos? Si cum il ia tatal in brate pe copil ca sa traverseze paraul – e foarte placut sa te mai tina tata in brate, chiar daca acum esti cam maricel – tot din Univers e si asta? Sau cum fluiera tata in aerul rece de toamna, in aceasta seara care pare ca oricare alta si e, in acelasi timp, de neuitat – tot din Univers e, serios? Chiar si firul asta de iarba, si piatra, si melcul care se taraste pe ea? 

O amintire calda si emotionanta din copilarie, s-ar putea spune. Uneori, lucrurile cele mai valoroase pentru un copil nu sunt cele pe care noi, parintii, le credem importante. Tocmai de aceea, Ulf Stark il „aduce la realitate“ pe adultul din carte prin intamplarea amuzanta si copilareasca de la final. Sigur, stelele si galaxiile si spatiul infinit sunt marete. Dar, in universul unui copil, apropierea, tandretea si emotia dintr-o seara petrecuta cu tata vor ramane o amintire a carei lumina, ca a unei stele care s-a stins, va invinge timpul. Si se va transforma, poate, intr-o poveste.

— Vezi? m-a intrebat tata.
Vedeam, desi se intunecase aproape de tot. Vedeam un melc din Univers care se tara pe o piatra. Vedeam un fir de iarba leganat de vantul Universului. Mai incolo, o floare care se numeste ciulin. Si pe tata, care se uita tinta spre cer.
— Da, tata, am soptit eu. Vad.
Deci toate astea erau „Universul“. Mi s-au parut cele mai frumoase lucruri pe care le vazusem vreodata.