Canonul muzicii europene. Idei, Ipoteze, Imagini - Oleg Garaz

 

Nume precum Bach, Beethoven si Wagner demult nu-i mai desemneaza doar pe oamenii care le-au purtat. Aceste nume servesc drept semne ale apartenentei profesionale, etnice si stilistice. Descifrandu-le, aflam ca Bach, Beethoven si Wagner sunt compozitori germani si reprezinta barocul, clasicismul si, respectiv, romantismul muzical. Pe de alta parte, si Mozart, Verdi, Vivaldi impreuna cu Ceaikovski, Sibelius si Monteverdi sunt mai degraba simboluri ale propriei creatii, nume-blazon pentru cate un consistent „dosar” canonic al culturii muzicale europene. Este vorba chiar despre mai mult, deoarece si Bruckner, impreuna cu Puccini, Skriabin, Mussorgski, Debussy, Chopin, Sostakovici, Reich, Enescu si Bartók sunt in egala masura «icoane», dar mai ales arhetipuri ale istoriei culturale si ale constiintei noastre colective. De asemenea, numele canonice sunt coduri de reincarcare culturala pentru mai multe perioade istorice. In muzica artei componistice profesioniste de traditie europeana asa functioneaza deja de peste patru secole Palestrina, Salvatorul, de peste trei secole Bach, Unificatorul, si de peste doua secole Beethoven, Titanul. Ca si Rodin sau Bernini, Botticelli, Rubliov sau El Greco, Shakespeare, Puskin sau Homer, si Händel cu Mahler, Grieg, Stravinski, Britten, Mendelssohn si Schnittke participa la scrierea si rescrierea unui canon identitar al culturii universale. Toate aceste nume sunt, in ultima instanta, genomuri ale propriilor noastre identitati potentiale implicate activ in reinventarea continua a propriei noastre umanitati. (Oleg Garaz)