Cartea mea cu filme. Europa - Andi Dumitrache

Cartea mea cu filme. O calatorie subiectiva prin cinematografia mondiala de la sfarsitul secolului XX si inceputul secolului XXI. Europa de Andi Dumitrache este o enciclopedie a filmelor de exceptie realizate de regizori nascuti in Europa (chiar daca multi dintre ei au activat peste Ocean). Este un ghid pe care fiecare dintre noi il putem folosi pentru a ne orienta in domeniul vast al cinematografiei mondiale, astfel incat sa evitam filmele proaste si sa ne indreptam catre capodopere ori de cate ori simtim nevoia de a lua contact cu a saptea arta.

 

Andi este un entuziast si un generos. Anunta prietenii ca undeva ruleaza un film, ii suna sa le reaminteasca, se duce in Croatia sa vada un balet, face coada la Sala Radio pentru Misha Katz, intra in Cinemateca sa mai vada o data un film de Antonioni. Gazduieste in casa lui cineclubul „Salata de filme”, unde prezinta amicilor filme din Albania, Italia sau Oceania.
Primele pelicule le-a vazut intr-un mic orasel de munte, la cinematograful cu program saptamanal, dar venirea in Bucuresti i-a revelat filmul ca mai mult decat o istorie in imagini. 
Contactul cu Cinemateca l-a imersat intr-o lume noua, iar regizorul care a produs o revolutie in viziunea lui despre film, ca si despre viata, este Michelangelo Antonioni; la mai bine de jumatate de secol, „tetralogia alienarii” o vede mai actuala ca niciodata. 
Este un paradox faptul ca majoritatea filmelor „de arta” le-a vazut in intunecatul deceniu ’80, unde se facea coada nu doar la paine, ci si la Cinemateca, la Muzeul Colectiilor (unde isi sucea gatul dupa un stalp), sau la Casa Studentilor. Iar faptul ca isi incepe cartea cu anul 1984 se explica prin profunda impresie pe care i-a lasat-o „Amadeus”, film realizat in acel an.
Andi nu vorbeste decat de filmele pe care le-a vazut (vreo 1000 aici), despre care isi prezinta impresiile strict subiective. 
Andi nu are nicio pretentie ca aceasta carte ar fi vreo istorie a filmului sau ca el ar fi vreun critic de film; el a dorit sa impartaseasca o bucurie si sa ofere o orientare prietenoasa cinefililor pe acest taram cu atatea forme de relief. Si totusi, are si criterii obiective: validarea filmului la festivaluri; notorietatea regizorului; valoarea artistica in contrast cu aspectele comerciale. 
Ne-a unit admiratia pentru Fellini; asa ca i-am oferit drept dar, pentru aceasta carte, raspunsul marelui regizor la scrisoarea pe care i-am trimis-o la doar cateva zile dupa Revolutie, intr-un plic pe care am scris numai „Federico Fellini – Roma”; de unde sa fi stiut atunci adresa exacta? 
Sunt si eu un entuziast… ca si Andi.