Ce n-as da sa fiu bolnav - Marc D. Feldman, Gregory P. Yates

Toti oamenii au nevoie de atentie. Unii o obtin spunand glume, ajutandu-i pe altii, laudandu-se sau fiind curajosi. Altii pot inflori povestea unei boli ca sa primeasca empatie din partea unei persoane iubite. Pacientii cu tulburare factice atrag atentia fiind (sau prefacandu-se ca sunt) bolnavi. Mai exact: acesti oameni fabrica boli si afectiuni ca sa obtina beneficiile rolului de bolnav, printre care se numara sprijinul din partea celorlalti, scutirea de obligatii sociale si starea generala de a fi neajutorat sau de a merita sa fie tratati special. Ei atrag atentia prin comportamentul de bolnav si isi asigura atentia prin fabricarea bolii. De la mama care isi rade copilul in cap si le spune celorlalti ca are cancer, la colegul de munca ce trece printr-un sir de „tragedii” de neinteles si pana la pacienta care mimeaza epilepsia si isi monopolizeaza grupul online de sprijin, „fabricarea bolii” este omniprezenta in vietile multor oameni. In aceasta carte, Marc Feldman, cu ajutorul lui Gregory Yates, descrie motivatiile stranii ale oamenilor care inventeaza sau isi induc boli ori leziuni ca sa-si satisfaca nevoi emotionale profunde, atragand medicii, rudele si prietenii intr-o panza de inselatorie costisitoare, frustranta si potential mortala. 

Marc D. Feldman este expert international in inselatoria medicala. Lucrarile sale au fost publicate in peste 200 de reviste si ziare si expuse in emisiuni de televiziune si radio din intreaga lume.
Gregory P. Yates este absolvent al Universitatii Oxford, multiplu premiat, si are un masterat de la Universitatea Birmingham (Marea Britanie). In prezent, studiaza medicina in Marea Britanie.

Renee si-a sufocat fiica, pe Martha, si a intervenit in functionarea echipamentului de monitorizare din spital. Abuzul a avut loc intr-un moment in care Renée se simtea coplesita de responsabilitatea rolului de mama si incapabila sa-si gestioneze propriul stres emotional. Nu imi este clar ce avea de castigat facandu-i rau Marthei si cred ca nu-i era clar nici lui Renée. M-as aventura sa presupun ca viata din spital ii oferea lui Renée confortul si stabilitatea pe care nu credea ca le poate obtine in alta parte. Suferea de depresie si tulburare factice, la fel ca 31%, respectiv 14% dintre acesti abuzatori. Boala Marthei ii oferea o scuza sa ceara sprijin psihologic personalului medical – ceva de care avea nevoie cu disperare, dar nu putea sa ceara direct, poate din cauza stigmei asociate cu bolile mentale.
Autorii

Am inceput sa-mi fac rau taindu-ma si inhaland benzina, pe de-o parte, pentru a ma simti mai bine, pe de alta pentru a primi ingrijiri medicale. De mai multe ori am inghitit o supradoza de pastile si am ajuns la spital, cel mai des cu perfuzii pentru a combate efectele pastilelor. Le spuneam mereu ce luasem, fie ca era vorba de somnifere, analgezice sau antidepersive. Stiam ca luam aceste medicamente in cantitati care ma puteau omori. Acestea erau situatiile periculoase la care visam si nu imi pasa de consecinte. Cateodata oricum nu voiam sa traiesc. Se simtea ca un joc de ruleta ruseasca.
Autorii