Cele mai tampite momente - Mircea Daneliuc

Construite dramatic pe principiul monologului interior, povestirile din volumul lui Mircea Daneliuc constituie adevarate recitaluri actoricesti pentru cele sase personaje principale. Prinsi in lumi diferite – unii chiar in zona inefabila dintre viata si moarte –, protagonistii evolueaza natural in tumultul vietii cotidiene, afectati de toate tarele societatii contemporane, dar si de cele din relatiile interumane. Astfel aflam povestea unei familii de pensionari bucuresteni care detine o mica plantatie de marijuana la subsolul blocului, a tatalui unui adolescent care duce o grenada la scoala ori a unei femei care asista neputincioasa la spectacolul propriei disparitii. In ultima povestire, autorul reuseste sa distribuie in rolul principal un personaj stupefiant: mirosul pestilential, pe cale sa cucereasca teritorii noi, un inamic irespirabil, nascut si crescut pe resturile prosperitatii actuale, imposibil de capturat, imposibil de dovedit. Povestirile din Cele mai timpite momente sint o oglinda a realitatii in care traim, cu bune si rele, cu adevaruri pe care de multe ori preferam sa le ignoram, oferindu-i cititorului posibilitatea de a-si recunoaste unele dintre cele mai ascunse temeri si obsesii.

Mircea Daneliuc (n. 1943), om de teatru si film, scriitor. A absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, sectia de limba franceza (1966), si Facultatea de Regie Film, IATC (1972). Debuteaza regizoral in cinematografie cu lungmetrajul Cursa (1975; Premiul ACIN pentru debut), urmind ca, pina in 1989, sa duca o lupta constanta cu aparatul de cenzura. Din cele 17 filme regizate, aproape toate primesc premii ACIN/UCIN sau straine (Glissando, 1984, selectionat pentru Festivalul de Film de la Venetia; Iacob, 1988, nominalizat la categoriile Cel mai bun film si Cel mai bun actor la prima editie a premiilor Felix ale Academiei Europene de Film; Senatorul melcilor, 1995, selectia oficiala a Festivalului de la Cannes din 1995; Sistemul nervos, 2005, Premiul Anno Uno al Festivalului I Mille Occhi s. a.). A debutat literar in 1997, cu Pisica rupta (Premiul ASPRO pentru cea mai buna carte a anului; editia a II-a, 2013); au urmat Marilene (1999, 2005), Schiopul binemirositor (1999); Apa din cizme (2000, 2006); Doi pinguri (2000); Strigoi fara tara (2001, 2014); Carlo Carlini, iluzionism (2003; Premiul National de Dramaturgie); Petru si Pavel (2003, 2015); Femei in ghips (2005); Ora lanti (2007; Premiul pentru proza al revistei Ateneu); Cele ce plutesc (2009); Doua spalari pe cap (2010); Baiatul fara sprincene (2012); Ca un gratar de mici. Un picior de plai, cu spitul (2013); Andreas, Andrada (2016); Dulci meleaguri (2016) si Teatru (2017).