Conacul. Roman autobiografic - Irinel Giurgea Kornbaum

Povestea acestui conac este povestea unor vieti, trei generatii, care au trait in acest loc frumos, impadurit, din sudul Moldovei.

Povestea lui e legata, in parte, de istoria tarii, iar evenimentele „mici” ale acestei familii au decurs din evenimentele mari ale istoriei.

A fost greu sa retraiesc viata bunicilor mei, pe care nici nu i-am cunoscut, sa aflu atatea despre ei, cine au fost, ce au facut. Mi-au trebuit luni si luni de citit acte, carti, diplome, ziare, fotografii si chiar marturii pe care le-am avut inca de cand eram copil.

A fost greu sa ma intorc, sa-mi reiau copilaria, scoala, dar cum totdeauna m-am bucurat si de o memorie buna, in special afectiva, revad totul ca intr-un film definit si precis care mi se perinda prin fata ochilor.

Reiau evenimente despre care am mai scris si in alte carti, nuvele sau poezii, dar aici le-am aranjat intr-o ordine cronologica, ca sa arat ca viata mea nu m-a crutat la nicio varsta si nu a fost un fluviu linistit, ci o vijelie cu valuri si valuri de necazuri, care au inceput chiar de mic copil si care s-au continuat – sperand totusi ca se vor termina odata.

Si totusi, in aceasta vijelie, am avut parte si de oameni care m-au ajutat si care m-au iubit. Tatal meu si mama mea, care m-au pus pe un drum bun, nana Viki, matusa mea, doctorul Gheorghe Diaconita, unchiul meu, Simi, sotul meu, profesorul Paul Monnet. Datorita lor – si in special sotului meu – am ajuns pana aici si am facut meseria pe care am dorit-o.

Am scris aceasta carte, un rezumat de rezumat din ce-am trait, din ce am vazut, din ce am suferit, din ce-am inteles, din ce n-am inteles, din ce am iertat, dar nu din ce am uitat. De uitat nu am uitat nimic.

Uitarea nu este voluntara si nici obligatorie, a zis Tolstoi.

Am mai inteles ce inseamna rabdarea, ce inseamna tradarea, ce inseamna ura, minciuna, frica si lacomia, dar am mai inteles si altceva: ce inseamna o iubire adevarata!

Daca veti citi aceasta carte, veti zice: „Ce viata a avut, saraca!”

Dar au mai fost si alte vieti, mai teribile, mai fabuloase, mai extraordinare!

Da, dar asta a fost viata mea!

Si voi mai spune un lucru, pe care il stiu de cand eram copil, de la tatal meu. Aveam cinci ani, stateam in bratele tatalui meu ca cel mai fericit copil din lume si, cum il adoram, ii faceam tot felul de declaratii de amor, aratandu-i din maini cerul, soarele, pamantul, voind sa-i spun cat de mare e iubirea mea.

Si atunci tatal meu mi-a zis:

– Irinel, si eu te iubesc tot atat! Dar sa stii ca marile sentimente n-au nici limita si nici cuvinte suficiente ca sa fie exprimate.

Nu stiu ce am inteles atunci, dar stiu ca il iubeam mai mult decat puteam sa-i spun.

Si, daca este incompleta cartea mea, e pentru ca toata viata mea am fost stapanita de sentimente intense ca iubirea, ca teroarea, ca groaza, ca durerea, care in fond nu aveau limita si pentru care nu am avut cuvinte suficiente ca sa le pot descrie.

Irinel Giurgea Kornbaum