Crima si pedeapsa - F. M. Dostoievski

Publicat pentru prima oara sub forma de foileton in revista Russki Vestnik pe tot parcursul anului 1866, romanul Crima si pedeapsa este o analiza psihologica a crimei si a implicatiilor sale morale.

„O fiinta superioara are oare dreptul sa savirseasca o crima daca aceasta este in folosul intregii umanitati?”– iata intrebarea care il macina necon­tenit pe Raskolnikov, un fost student idealist, excentric si mizantrop, in ceasurile lungi de meditatie din odaia sa strimta de la mansarda. Sub presiunea saraciei cumplite, a insingurarii si a sentimentului de zadarnicie a tuturor aspiratiilor sale, aceasta teorie indrazneata este pusa peste noapte in aplicare, ducind la un dublu asasinat de o salba­ticie care zguduie intreg orasul Sankt Petersburg. Dostoievski anali­zeaza cu intuitia unui fin psiholog cauzele crimei, dilemele personajului sau, pendularile sale launtrice intre bine si rau, rational si irational, psihologia ucigasului si a anchetatorului, avansind in final posibili­tatea mintuirii prin iubire, umilinta si jertfa de sine. Original, fasci­nant si tulburator, romanul Crima si pedeapsa ilustreaza admi­rabil criza sociala si spirituala a epocii, avind o influenta profunda asupra fictiunii secolului XX.
 
„Un scriitor al carui interes se indreapta mai degraba catre conditia umana mizera, catre pacat, viciu si catre haurile poftei trupesti si ale patimii, decit catre nobletea sufletului si a trupului.” (Thomas Mann)
 
„Dostoievski este singurul psiholog de la care mai pot invata ceva.” (Friedrich Nietzche)
 
„Crima si pedeapsa este povestea unei idei, pe care o intruchipeaza, pro si contra, toate personajele cartii, si nu doar Raskolnikov: ideea naturilor superioare infringind obstacolele, a luptei cu stupidele prejudecati umanitariste, a alesilor ce dispun in voie de inertul material uman, a conducatorilor cu drepturi nelimitate si subjugind pe temeiul unui plan calculat la rece milioane de sclavi, a fortei neinduratoare careia trebuie toti sa i se supuna fara sa cricneasca, ideea cezarismului, ideea napoleoniana, ideea supraomului.” (Ion Ianosi)
 
„Intotdeauna ne imaginam eternitatea ca pe ceva vast, nemasurat. Dar de ce tinem neaparat ca ea sa fie nemasurata? Ce-ar fi daca, in locul nemarginirii, am gasi o camaruta, o baie a unei case de tara, intunecata si trista, cu colturile pline de pinze de paianjen...?” (F. M. Dostoievski)
 
„Frumusetea este un lucru pe cit de misterios, pe atit de teribil, iar asta mi se pare greu de suportat. Dumnezeu si diavolul se cearta, si nu si-au ales alt teren de lupta decit omul.” (F. M. Dostoievski)

Feodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881), unul dintre cei mai importanti si mai influenti scriitori ai lumii, s-a nascut la Moscova, unde tatal sau a lucrat o vreme ca medic la Spitalul Mariinski. Dupa moartea mamei, a plecat impreuna cu fratele sau la Sankt-Petersburg, pentru a urma cursurile Academiei Tehnice Militare. In 1846 a publicat romanul epistolar Oameni sarmani, atragind imediat atentia criticilor, care au vazut in el un nou Gogol. Momentul crucial al vietii scriitorului l-a reprezentat insa anul 1849, cind a fost arestat si condamnat la moarte pentru legaturile sale cu un grup subversiv de intelectuali liberali din Cercul Petrasevski. Abia in ultima clipa sentinta i-a fost comutata de tar la deportare si munca silnica. Dupa revenirea la Sankt-Petersburg si-a reluat activitatea literara. A inceput sa scrie masiv, publicind mai intii romanul Amintiri din casa mortilor (1861-1862) si concepind apoi seria marilor capodopere, in care se inscriu romanele Crima si pedeapsa (1866), Idiotul (1868-1869), Demonii (1871-1872), Adolescentul (1875) si Fratii Karamazov (1879-1880), unde Dostoievski atinge deplina maturitate literara. Cartile sale au fost traduse in toata lumea, dupa ele realizindu-se numeroase spectacole de teatru si ecranizari celebre.