Cultura si propaganda. Institutul Roman din Berlin (1940–1945) - Irina Matei, Lucian Nastasa‑Kovács

„Conceput ca un asezamant romanesc de cultura in Germania nazista, el a avut soarta multor alte institutii nationale cu profil educativ sau de propaganda din strainatate. Si-a inceput activitatea intr-o atmosfera de optimism, pentru ca mai apoi sa decada. Cauzele sunt multiple, in aparenta remarcandu-se indeosebi animozitatile personale, facand ca guvernantii de la Bucuresti sa subfinanteze Institutul. Insa mai totdeauna afirmarea Romaniei in strainatate a avut evidente limite, unele ce tin de mentalitatile oamenilor, chiar de „traditie”, lipsa de pricepere si promovarea amatorismului, altele fiind ridicol concepute in functie de imprejurari, invocandu-se tot felul de motive, resuscitate pana si in zilele noastre, cand globalizarea a devenit in ochii unora gogorita neputintei noastre de a progresa si a ne afirma in lume...
... In cazul Romaniei, masurile in ce priveste propaganda in strainatate, transferul de bunuri culturale si intelectuale, promovarea patrimoniului nostru spiritual au fost partiale, porneau cu entuziasm ca proiect, sfarsind mai totdeauna intr-o lamentabila degringolada, uneori la scurta vreme de la debutul ideii. Mereu si mereu, Romania si-a facut cunoscut in afara tezaurul cultural si intelectual mai mult prin oameni (nu prea multi) care si-au sacrificat entuziasmele, pentru guvernanti ori factori de decizie care n-au inteles mare lucru din beneficiile „diplomatiei culturale”. Iar toate aceste aspecte erau bine cunoscute decidentilor: arhivele romanesti mustesc de rapoarte, memorii care analizau diverse aspecte ce tin de propaganda noastra in strainatate, subliniind lipsurile si propunand solutii viabile si moderne – la vremea aceea – fara a le fi luat cineva in seama (volumul de fata cuprinzand cateva mostre de acest gen). ” (din subcapitolul „Doar cateva concluzii sau despre limitele entuziasmului institutional”)