Cuvinte pentru strapungerea inimii - Simeon Monahul

Studiu introductiv: Dan Zamfirescu
Traducere: diac. Ioan I. Ica jr

Scrierea care vede lumina tiparului intaia oara intr-o limba moderna este unica in felul ei in intreaga literatura religioasa a Rasaritului ortodox. Ea nu se incadreaza in nici o categorie. Nu apartine literaturii omiletice, stralucit reprezentata de Parintii Bisericii, mai ales in „epoca de aur”, iar in literatura de spiritualitate sau duhovniceasca, din care face parte prin natura temelor cuprinse intr-insa, ocupa un loc inconfundabil, nesemanand ca modalitate de redactare cu nimic din ceea ce cunoastem si a fost adunat in marea colectie editata de Sfintii Macarie din Corint si Nicodim Aghioritul sub titlul celebru Filocalia sfintilor neptici.
Ideea de a alcatui 32 de „Cuvinte” adresate propriului suflet, intr-o continua dojana, dar abordand numeroase teme comune intregii literaturi duhovnicesti, il asaza pe autor intr-o pozitie cu totul singulara. Tot ce se stie sigur la ora actuala despre carte si despre autor este ca s-au bucurat de mult interes, scrierea ajungand pana la noi intr-un relativ mare numar de manuscrise, inventariate prima oara de catre invatatul grec Demostene Russo.
Pentru istoria culturii romane scrierea monahului Simeon are o importanta capitala: patru din cele 32 de „cuvinte” ce alcatuiau cartea — atribuita in mod eronat de primul ei editor lui Simeon Metafrastul — au fost alipite de Neagoe Basarab la Invataturile catre fiul sau Theodosie. Aceasta facea din cultura noastra singura pe taramul careia a dat roade.
Darul pe care, la sugestia pe care i-am facut-o, parintele diacon Ioan Ica jr a tinut sa-l faca prin aceasta traducere Bisericii si Culturii Romane chiar in ajunul proclamarii locale a canonizarii Sfantului voievod Neagoe Basarab, este esential in acest sens. Se deschide prin aceasta infaptuire un intreg orizont duhovnicesc in care este asezata „intaia mare carte a culturii romanesti”, cum a numit Constantin Noica opera lui Neagoe Basarab. Avem posibilitatea, in sfarsit, sa vorbim in deplina cunostinta de cauza de problema ridicata cu peste un secol in urma de catre Demostene Russo: aceea a raportului operei domnului roman cu izvorul folosit pentru cele mai multe pagini, dupa Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament. Ce anume a ales si cum a fost folosita de intaiul nostru mare scriitor aceasta scriere unica in literatura Rasaritului ortodox nu mai este de acum inainte, si pentru totdeauna, o problema acoperita de ceata nestiintei. (Dan Zamfirescu)