De vorba cu Radu Florescu. Amintiri si evocari - Corina Bors

In Evocarile sale il regasim pe Radu Florescu, uneori duios ― cand e vorba despre parintii sai, despre Gloria si rudele sale ―, alteori aspru, cand judeca starile de lucruri din domeniul invatamantului sau al culturii. El rememoreaza cu talent confrati, priviti cu drag unii, ironic altii, subiectivitatile in judecata sa fiind insa controlate de un limbaj decent si corect. Se priveste pe sine si pe cei din jur critic, nu isi neaga slabiciunile si nici resentimentele. In toate evaluarile sale regasim un spirit lucid, dominat de simtul datoriei si de respect fata de semeni, si ― in primul rand ― un dascal care transmite celorlalti cunoastere si o face in chip deosebit.
Chiar neterminate, adeseori doar enuntate, judecatile sale asupra celorlalti sunt dominate de civilitate, mult bun simt si de un umor care poate fi intrezarit mereu. Interviurile care au fost transcrise in acest volum sufera uneori de lipsuri, pot parea pe alocuri dificil de inteles, din pricina aluziilor, dar sunt mereu vii si atractive. Daca ar fi continuat ― ultimele dialoguri fiind purtate in anul 2002 ― in mod cert autorul lor ar fi revenit asupra unora dintre personaje, doar amintite, ar fi adancit pasaje memorabile si ar fi abordat alte momente biografice importante, care insa lipsesc. Destinul i-a fost potrivnic lui Radu Florescu in a incheia aceste amintiri si evocari, insa fie numai si cele consemnate prin interviurile realizate de doamnele Aurelia Mocanu si Mihaela Helmis (Societatea Romana de Radiodifuziune – SRR) ― si inlesnite prin amabilitatea doamnelor Liliana Museteanu si Mariana Conovici (SRR), inregistrarile fiind pastrate pana astazi in Arhiva de Istorie Orala a SRR ― sunt savuroase prin detaliile lor inedite, infatisand un om de o finete a gestului si a vocabularului care vadeste superioritatea, cat si un orizont cultural special. Aceste rememorari se pot „citi” ― si multi probabil o vor face ― in chei diferite, unii regasindu-si Profesorul sau mentorul cu bonomia sa binecunoscuta, altii prietenul sau colegul, muzeograf vizionar sau autor de prestigiu, sau orator ascultat cu atentie in spatii publice dar si in atmosfera santierului arheologic. In acest loc mai ales, gingasia sa de parinte fara sansa de a-si creste proprii copii a adus clipe de neuitat atator tineri. O mare libertate de gandire, o exceptionala cuprindere a lumii reale si o judecata nepripita a lumii in care i-a fost dat sa traiasca, individualizeaza cele spuse de Radu Florescu. Multe dintre acele idei, reflectii sau judecati sunt ― desigur ― si ale altora, ceea ce sprijina validitatea lor. Facute cunoscute acum prin acest volum, ele ni-l apropie mai mult pe cel stiut din diferite alte ipostaze, ca pe un spirit liberal, deschis dialogului cu semenii, sortit sa propovaduiasca idealuri si sa educe in sensul acestora. Ioan Opris