Design incluziv. Exercitii de empatie in proiectare - Iris Popescu

Primul ghid de design incluziv din Romania a pornit de la povestile celor mai putini vizibili, ale celor „nepoftiti”, „imprevizibili”, „diferiti de norma”, pentru care mediul construit poate deveni zilnic un sir de usi inchise sau o cursa plina de obstacole.

Ofera o baza teoretica a designului incluziv, prezinta metode, procese si exemple de bune practici, analizeaza contextul actual din tara noastra si propune o schimbare de paradigma in proiectare printr-o intelegere mai buna a diversitatii umane.

Ghidul nu este o lista de solutii de accesibilizare, dimensiuni sau finisaje, ci este un manifest colectiv care sa le reaminteasca arhitectilor, urbanistilor, inginerilor, constructorilor, persoanelor din administratia publica, dar si specialistilor din domenii conexe despre responsabilitatea pe care o poarta fata de comunitate. Este o invitatie la dialog si o reiterare a importantei pe care o are designul incluziv pe termen lung pentru dezvoltarea unei societati echitabile. Pentru mine, pentru tine si pentru comunitate in general. Este un indemn la schimbare, empatie si creativitate.

De ce? Pentru ca indiferent din ce categorie crezi ca faci parte acum, nevoile si abilitatile tale se vor schimba in timp. Poti fi oricand „nepoftit-a/ul” de la masa dezbaterilor despre dezvoltarea mediului construit. Subiectul te include si pe tine.

Cartea a fost tiparita prin Timbrul de arhitectura, finantare sustinuta de OAR National.

Iris Popescu este arhitect si s-a specializat in proiectare incluziva si accesibilizare in cadrul ONG-ului pe care l-a fondat in 2015 si pe care il coordoneaza - AMAIS. Misiunea lor este sa creeze o societate echitabila pentru persoanele cu dizabilitati permanente, temporare sau bazate pe context prin aplicarea principiilor designului incluziv in arhitectura, tehnologie si proiecte sociale. In 2020 a primit titlul de doctor in arhitectura la Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu”. Teza ei se concentreaza pe responsabilitatea sociala a arhitectului, pe beneficiile utilizarii empatiei in proiectare ca o modalitate de a imbogati relatia individ/comunitate cu mediul construit si pe definirea unui nou program de arhitectura bazat pe un context.