Descriere
In aceasta carte indrazneata si fascinanta, Eula Biss abordeaza problema fricii noastre fata de guvern, fata de sistemul medical si fata de ceea ce se poate afla in aerul, alimentele, saltelele, medicamentele si vaccinurile copiilor nostri. Reflectand asupra propriei experiente de tanara mama, Biss ne sugereaza ca nu ne putem imuniza copiii si nu ne putem imuniza nici pe noi insine impotriva lumii. Pe masura ce exploreaza metaforele care inconjoara subiectul imunitatii, Biss isi extinde conversatiile cu alte mame la meditatii asupra mitului lui Ahile, asupra lui Candide de Voltaire, a lui Dracula de Bram Stoker si a altor opere literare si nu numai. Despre imunitate este un vaccin impotriva fricii noastre si o povestire emotionanta despre cum suntem cu totii interconectati – cu corpul nostru si cu soarta noastra.
Eula Biss este autoarea cartilor The Balloonists si Notes from No Man’s Land, care a castigat National Book Critics Circle Award pentru critica. Scrierile ei au aparut in The Believer, Harper’s Magazine si The New York Times. A fost beneficiara unor burse de cercetare de la Guggenheim Foundation, Howard Foundation si National Endowment for the Arts. Locuieste la Chicago si preda la Northwestern University.
„... incredibil de bine scrisa.“
Bill Gates
„Despre imunitate... se foloseste de metafora si mit, de stiinta si sociologie, de filosofie si de politica pentru a tese o tapiserie bogata in introspectie si inteligenta.“
The New York Review of Books
„Este un comentariu intelectual la cel mai inalt nivel, o cercetare a celor mai profunde probleme privind sanatatea, identitatea si tensiunile intre deciziile individuale ale parintilor si cele impuse de societate.“
The Washington Post
Coperta brosata