Dragobete - Ovidiu Oana-Parau

Volumul „Dragobete” este un grupaj de poezii de inspiratie populara, creatii selectionate din suita celor opt volume-manuscris „Ucenic in dragoste” ale subsemnatului, apoi tesute intr-un covor de destainuiri si intamplari traite poate de oricine si oricand.
Prin prezentul volum va invit sa celebram acest personaj traditional, pornind de la afirmatiile mele: 
„Dragobetele nu este un erou [precum Casanova], ci, mai degraba, un personaj imaginat sa masoare moravurile vremii.” 
„Legenda Dragobetelui nu este o cronica a vremurilor, ci un ghem de vise depanat in mintea fiecarei codane sau femei si apoi repovestit cu retinerea pudorii.” 
„Cumulul mereu perfectibil de calitati atribuite Dragobetelui este – in fapt – o contrapondere la atributele de frumusete ale femeilor care l-au imaginat de-a lungul veacurilor.” 
Dupa introducerea prin Anti-Ciuleandra [*], poem care creioneaza intreg destinul Dragobetelui, va invit sa vedem cine este „Ea” cea in imaginatia careia s-a nascut Dragobetele. 
Stiu ca descrierea nu este completa pentru a diferentia fata sfioasa de altele mai nastrusnice sau zanele de iele, dar portretul eroului nostru este completat indirect si prin versurile care o descriu pe Ea, „mandra cea frumoasa”. 
Oare este suficient sa fie el zburdalnic si ea frumoasa? 
O fi de-ajuns ca ea sa viseze si el sa fie prin preajma? 
Veti vedea: 
– deja s-au prins in plasa tesuta de ursitoare…
– vor trece peste framantari interioare, se vor cunoaste si vor gusta din fagurele promis, apoi… de nicaieri, doar dinauntrul tau cade trasnetul si nu mai are nimeni scapare! 

Ce urmeaza? Va spun eu: 
Vartejul trairilor nu-ti da decat arar ragazul sa privesti inapoi pentru a regasi acele dulci amintiri, doar ca inima e vicleana si naste un dor care nu e niciodata indeajuns… el infioara, alteori e ca un balaur care devoreaza cu zeci de capete nesatule… iar verdictul poate sa-l dea oricine ii vede legati pe el sau pe ea, chiar cand nu-s impreuna: 
Iubirea! 
Din clipa aceea, mintea rataceste lasand doar simturile sa vorbeasca, pudoarea paleste, neamurile si datoria zilnica se estompeaza si primeaza doar nevoia de celalalt… 
Ni s-au intamplat fiecaruia aievea cele ce vor fi povestite in continuare? 
Veti deslusi singuri tot si toate ca avand un singur nume: dragostea. 

Doamne, Dumnezeule, ce frumoasa ar fi lumea daca n-am fi nascocit nalucirile sau daca ne-am putea struni la provocarea ielelor… pacatuim manati de nu stiu ce, dar daca dragostea si iertarea se intalnesc, apoi fac casa buna… si trec anii parca-s clipe…
Voi ati inteles cine este personajul nostru? 
Raspunsul meu sunt alcatuirile din aceasta carte, dar al vostru poate fi felurit si il gasiti cautand atent si sincer in voi macar o farama de Dragobete.