Elogiul vanitatii. In versiunea romaneasca a autorului - Andrei Vieru

„Omul care, privind in strafundul sufletului, aspira sincer sa afle ceva risca sa descopere despre sine adevaruri nu foarte magulitoare. Teama de a face asemenea descoperiri conduce, cum era si de asteptat, la ideea imposibilitatii cunoasterii de sine. Aceasta idee ne convine: preferam sa ne odihnim capul in intunericul caldut al nisipului, decat sa ne vedem, la lumina zilei, mutra de strut. Cunoasterea de sine risca sa devina o insulta la adresa amorului propriu, desi ea ramane, nu mai putin, o nazuinta trufasa. Un ideal ce aseaza Adevarul mai presus de Bine si de bunele intentii cu care e pavat drumul spre iad. Un ideal ce aseaza, de asemenea, Adevarul mai presus de Frumos – adica de simbolul (cum s-a spus) al binelui moral si, chiar in mai mare masura, al lumii aparentelor.“ (Andrei VIERU)

ANDREI VIERU (n. 1958) a urmat studii de pian la Conservatorul din Bucuresti, ca elev al lui Dan Grigore, si cursuri de interpretare cu Carlo Zecchi, Lev Naumov si Philip Herschkowitz. Din 1988 s-a stabilit la Paris. A sustinut concerte si recitaluri atat in Franta, cat si in Germania, Marea Britanie, Belgia, Italia, Spania, Republica Ceha. Socotit de critica muzicala un formidabil interpret al lui Bach, a inregistrat pentru prestigioase case de discuri Variatiunile Goldberg, Arta Fugii, Clavecinul bine temperat, dar si Beethoven (Variatiunile Diabelli) sau Mussorgski (suita Tablouri dintr-o expozitie). Cand nu canta la pian, Andrei Vieru picteaza, face cercetari in domenii ale matematicii precum teoria sistemelor dinamice si teoria numerelor sau scrie. A publicat eseuri in reviste din Franta: NRF, Magazine Littéraire, Cahiers de l’Herne, dar si din Romania: Idei in dialog, Dilema, Observator cultural. In 2007 debuteaza la editura Seuil cu volumul Le gai Ecclésiaste, pe care critica franceza il primeste elogios, subliniindu-i puritatea limbii si descendenta cioraniana. In 2013 publica la editura Grasset volumul Éloge de la vanité, pentru care primeste in anul urmator premiul Casanova (atribuit autorilor europeni care scriu direct in franceza).