Un avion se prabuseste in munti. Altul este doborat din greseala. Un razboi lasa mii de oameni fara adapost. Cutremurele culca orase la pamant. Cancerul fura vieti in mod nediscriminatoriu – de la batrani la copii. Suntem cu totii de acord: suferinta marcheaza, intr-un mod sau altul, viata fiecarui om.
Insa la intensitatea durerii se adauga si disperarea neputintei de a intelege motivul pentru care suntem loviti. Ne bate Dumnezeu? Sau suntem la cheremul unei soarte oarbe si nemiloase? Si Dumnezeu! Daca e acolo sus, de ce nu intervine? De ce permite atata prapad in omenire? Daca e bun si ar vrea sa intervina, atunci nu poate? Daca poate sa intervina, dar nu o face, atunci nu vrea?
Toate aceste intrebari gasesc un raspuns magistral si profund in eseul de fata. Suferinta este curatata cu grija de ideile gresite care o amplifica, ramanand ceea ce este ea in realitate: o dezordine a lumii noastre, o pervertire a binelui initial. Cartea ne convinge ca, in chestiunea suferintei, Dumnezeu si omul sunt de aceeasi parte a baricadei, suferind impreuna.
Recomandare:
„Aveti in fata ochilor o carte grava, despre suferinta umana si enigma ei, dar o carte tonica si luminoasa.”
Prof. univ. dr. Dumitru Bortun
Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (SNSPA)
Georges Stéveny (1923–2004), pastor, teolog si autor francez. A predat la Seminarul Adventist din Collonges-sous-Salève latina, greaca, teologia Noului Testament, dogmatica, omiletica si teologie sistematica. A fost presedinte al Federatiei Bisericilor Adventiste din Elvetia franceza si din cantonul Ticino si secretar general al Diviziunii Euro-Africa a Bisericii Adventiste. A publicat cinci carti, majoritatea despre persoana si lucrarea lui Isus Hristos, si a lasat, la moartea sa, o carte in manuscris despre rugaciune.