Eortodromion sau Talcuire la canoanele Sarbatorilor Imparatesti (vol 1 - vol 2) - Sf Nicodim Aghioritul

Celor care flamanzesc dupa painea intelepciunii, aceasta carte le va fi masa duhovniceasca, plina de nenumarate mancaruri ceresti, si de vor manca din ele, nu vor muri, ci vor trai in veac. Iar celor care inseteaza dupa apa cea dulce si plina de nectar a sfintelor tropare, ea le va fi izvor de miere curgatoare si bogat in ape, din care tasneste paraul duhovnicesc al ambroziei, care ne ridica din morti. Si, la urma urmei, celor care ravnesc sa patrunda intelesurile duhovnicesti si dumnezeiesti ale sarbatorilor imparatesti, aceasta carte este rai inflorit, cu adieri dulci, plin de plante inmiresmate: nard, sofran, obligeana si scortisor; plin de fructe dulci: curmale, rodii, nuci si poame cu coaja tare; si plin de felurite daruri ceresti, care lumineaza mintea, incanta inima si inveselesc intregul om launtric. (Sfantul Nicodim Aghioritul)
Sfantul Nicodim este un sfant mare mai cu seama pentru vietuirea monahala, pentru trairea unei vieti mistice, pentru exprimarea prin cuvant a teologiei apofatice, pentru ca omul sa poata face saltul spre cele de dincolo si sa se stramute si sa le vada pe cele nevazute si sa le pipaie pe cele de neatins. Este un „ierofant“ care deschide inaintea noastra tainele imparatiei cerurilor si toate cele pe care le-au simtit, le-au scris si ni le-au lasat sfintii Bisericii. […] El le-a vazut pe toate cate sunt in cer si pe pamant, dandu-ne posibilitatea sa vedem si sa intelegem si noi „tainele cele din veac ascunse“ (Ef. 3, 9), toate cate nu le pot intelege inteleptii si conducatorii, dar le inteleg pruncii. (Cuviosul Emilianos Simonopetritul)

Inzestrat cu o memorie iesita din comun, imboldit mereu de nelinistea curiozitatii pentru cunoastere, dar invaluit si de generozitatea de a le impartasi tuturor din comorile patristice explorate decenii la rand printre vrafurile de carti si manuscrise din bibliotecile athonite, Sfantul Nicodim Aghioritul, ajuns deja la deplina maturitate duhovniceasca si teologica, scrie spre sfarsitul vietii cea mai importanta opera a sa, Eortodromionul. Constient de bogatia scripturistica, patristica si filocalica ascunsa sub glia cuvintelor imnografiei bisericesti, dar si de lipsa unei exegeze in masura sa o scoata la lumina din cuferele ferecate ale exprimarii concise si ermetice, proprie imnografilor, purcede la talcuirea canoanelor melodice scrise de Ioan Damaschin si Cosma Melodul pentru Utrenia sarbatorilor imparatesti, imne ce reprezinta chintesenta teologica a imnografiei ortodoxe.