Epoca Lu (Op. 2) - Victor Nichifor

SuperRealism!
Te-ai putea ospata. Asculta muzica ori alerga. Ai putea hrani istoria unei mari iubiri. Si, totusi, scrii. Ce-i cu aceasta forta absorbindu-te in inima ei, prefacandu-te intr-o noua forma de zeu? Zeci de curente literare ti se intind la picioare, lingusindu-te, pozand falnic: „Eu!” „Eu!” „Eu!”. Le mangai pe crestet fara discriminare constient ca prin cuvant si extensiile sale omenirea are abilitatea de a surprinde viata mai nuantat decat prin orice altceva – sunet, culoare, miscare, etcetera. In ceea ce te priveste, arta consta in a imersa cuvintele si extensiile lor in curenti interiori prin care te conectezi in mod intuitiv la viata, in a le extrage pe sarite, dar nu la intamplare (la rand, ar reproduce o realitate banala; fara cap si coada, un nonsens). Pe sarite, noi serii de cuvinte surprind lumea decantandu-i esentele, amplificand-o, nuantand-o, improspatand-o – si, astfel, recreand-o: extraordinara, formidabila,... super! O realitate superioara celei in care te-ai putea ospata; asculta muzica ori alerga. Celei ce-ar putea hrani istoria unei mari iubiri. SuperRealism!, scrii.

Victor Nichifor