Estetica inconstientului: eseuri de psihanaliza - Daniela Luca

Estetica Inconstientului. Eseuri de psihanaliza este o carte surprinzatoare prin continut si prin intentie, pentru ca nu analiza literara (predominand in prima parte „Psihanaliza si Literatura”) sau psihanalitica (in a doua parte, „Experienta psihanalizei”) pare sa fie mai degraba obiectul acestei lucrari, ci ceva mult mai subtil: o reconciliere intre pozitii, intre multiplele spatii care se deschid intern la confluenta cu lumea, intre multiplele stari pe care omul obisnuit le traieste ca neliniste, anxietate, tulburare, dar pe care omul prin excelenta sensibil – scriitorul si psihanalistul chemat de vocatie – le expandeaza si le observa din interior, ca pe o realitate obiectiva, ca pe un spatiu „in carne si oase”, de care e acaparat, fascinat, incapsulat. A supravietui in spatiu si in afara lui in acelasi timp este o arta pe care scriitorul si psihanalistul deopotriva o dezvolta cu ajutorul limbajului si a metalimbajului, ascutindu-si sensibilitatile, toti receptorii interni, capacitatea de a contine, de a suferi si de a transforma cele mai extreme forme ale realitatii, sustinand, si nelasand sa se rupa, tensiunile dintre contrarii, mosind printr-un travaliu intens un insight mai cuprinzator, noi imagini si stari.

Astfel, Daniela Luca creeaza paralele intre micro-spatiile scriitoricesti si micro-spatiile psihanalitice, pentru a ne aduce mai aproape de a vedea, parca prin crapatura usii, macro-spatiul in care este posibil sa fim primiti odata ce integram acele franturi de memorie psiho-somatica care plutesc suspendate in noi de la inceputuri. Sunt acele franturi identitare fantasmatice, aproape fantomatice, slab diferentiate, dar cu o mare putere de a poseda mintea, prinse in navodul creativ, prin intuitia si capacitatea lor de discriminare fantastica, de autori precum Blecher, Carneci, Cartarescu, Abaluta si ceilalti pe care Daniela Luca a ales sa ii comenteze aici ca autori de suprearealism – un suprarealism „care trebuie sa doara ca o rana profunda” (Max Blecher). Intelegem abia in partea a doua a cartii (dedicata studiilor clinice) de ce si de unde aceasta alaturare a Psihanalizei si Literaturii, amandoua scrise cu majuscula: pentru ca durerea, strigatul suspendat al realitatii interioare, dintre spatii, din ochiurile panzei realitatii, este glasul ce strabate prin acel vortex al nasterii identitatii noastre umane, este raspunsul la tragediile mici si mari ale existentei, ale persoanei, la discontinuitatile din a fi, la rupere si zbatere in necunoscut, in nesigur, in inform.

Este o durere pe care o ducem toti cu noi, de la nasterea noastra biologica, pe drumul constientizarii de sine, catre nasterea noastra ultima (implacabila moarte). Suspensia intre realitati, aceasta este conditia umana de care ne aminteste cu multa finete Daniela Luca si despre care un alt mare psihanalist, Philip Bromberg, afirma: „sanatatea este abilitatea de a sta in spatiile dintre realitati fara a pierde niciuna dintre ele – capacitatea de a te simti ca un sine (one self) desi esti multiplu (being many)”. (Gabriela Deniz)

Si ca om, si ca psihanalist, convingerea mea este ca atata timp cat te afli mereu in cautarea propriului sens si crez de viata, a adevarurilor interioare, proprii si ale celuilalt, atata timp cat te simti tu insuti in ceea ce esti, creezi, traiesti, lucrezi, in forul tau interior si in lume, dincolo de orice vicisitudini ale socialului si timpurilor, poti fi deschis catre caile inconstientului, spre invatare din experienta si spre reciprocitate si adevarata relationare cu lumea.

Daniela Luca