Descriere
Sunt clipe cand nu mai vrem sa vorbim cu nimeni, cand refuzam sa ne mai gandim la viitor, cand ne retragem subit chiar si din prezentul vietii noastre. Aceasta fuga de lume, dar si de noi insine, acesta refugiere intr-un spatiu "alb", neutru apare atunci cand resursele interioare ni s-au epuizat, cand nu mai vrem sa ne asumam identitatea sociala, cand ne-am saturat sa mai jucam rolurile de parinte, sot, angajat, membru al comunitatii civice sau religioase etc. Intr-o societate a vitezei, a concurentei si a inaltelor criterii de performanta, apar tot mai des cazuri de persoane care "se dau batute", care vor sa iasa, macar pentru o vreme, din iuresul cotidian, fugind de sine si de toate obligatiile ce-i coplesesc. Sociologul francez David Le Breton porneste in inedita lui cercetare pe urmele acestei tentatii contemporane de a "evada" din noi insine, descoperind-o sub cele mai neasteptate forme: de la coma alcoolica si jocurile de-a strangulatul ale adolescentilor la Alzheimerul varstnicilor, de la burnoutul angajatilor la parasirea subita a familiei pentru reinceperea unei noi vieti. Dincolo de formele extreme de absentare din viata, cartea de fata nu uita si de modurile sanatoase de retragere (in vederea refacerii resurselor personale), cum sunt meditatia, plimbarea, calatoriile, cititul si scrisul sau activitatile creative.
David Le Breton este profesor de sociologie la Universitatea din Strasbourg. A mai fost tradus in limba romana cu volumele Despre tacere si Antropologia corpului si modernitatea.
CUPRINS
Preambul: Identitati contemporane dificile
1. A nu mai fi nimeni
Viata impersonala — Indiferenta — Pessoa: a te multiplica pentru a nu mai fi nimeni — De la Lawrence al Arabiei la J. H. Ross
Viata impersonala — Indiferenta — Pessoa: a te multiplica pentru a nu mai fi nimeni — De la Lawrence al Arabiei la J. H. Ross
2. Modalitati discrete de disparitie
Disparitia in somn — Pachinko sau tacticile eclipsarii — Oboseala dorita — Sindromul „burnout“ — Tipuri de depresie — Personalitati multiple — Cufundarea intr‑o activitate
Disparitia in somn — Pachinko sau tacticile eclipsarii — Oboseala dorita — Sindromul „burnout“ — Tipuri de depresie — Personalitati multiple — Cufundarea intr‑o activitate
3. Forme ale evadarii din sine in adolescenta
Estomparea constrangerilor identitatii — Pribeag in spatiul urban, pribeag in sine — In inima spatiului alb — Alunecarea in infinitul lumii virtuale — Hikikomori — Disparitia in celalalt — Transa anorectica — Abuzul de substante si starea de coma — Lumea alternativa a substantelor psihoactive — Aspiratia catre starea de sincopa — A disparea si a reveni

4. Alzheimer: a disparea din propria existenta
Imbatranirea — Alzheimer — Acompanierea detasarii
Imbatranirea — Alzheimer — Acompanierea detasarii
5. A disparea fara urma
A pleca — Disparitia, odinioara — Disparitia, astazi — Organizarea evadarii — Disparitia lui Majorana — Figuri ale disparitiei in literatura
A pleca — Disparitia, odinioara — Disparitia, astazi — Organizarea evadarii — Disparitia lui Majorana — Figuri ale disparitiei in literatura
6. Sinele sub forma de fictiuni
Identitatea ca proces — Identitati fragile
Identitatea ca proces — Identitati fragile
Deschideri: Tentatiile subiectivitatii contemporane
Bibliografie
Bibliografie
Traducere de Liana Haidar
Format: 130 x 200 mm, paperback