Evaluarea impactului programelor de formare continua a personalului didactic din invatamantul preuniversitar - Carmen Manuela Cazan

O problema de maxima complexitate politica si sociala pentru toate sistemele de invatamant europene o reprezinta asigurarea calitatii programelor de formare continua a personalului didactic. Evolutia accelerata a societatii civile si implicit a sistemelor de educatie a impus nevoia de adaptare a cadrelor didactice la continuturile stiintifice noi, la solicitarile si asteptarile parintilor, dar pe primul loc situandu-se beneficiarul educatiei – elevul, cu nevoile si interesele lui.

Cum putem determina calitatea si eficienta unui program de formare continua a cadrelor didactice? Singurul raspuns viabil, valid si real este dat de analiza impactului programului de formare, pentru ca este singura sursa care ofera informatii referitoare: la rezultatele inregistrate imediat/ pe termen mediu/ pe termen lung, la rezultatele intentionate/ neintentionate, la rezultatele pozitive/ negative.

Evaluarea impactului unui program de formare permite luarea deciziilor, in ceea ce priveste:
- mentinerea/reluarea programului de formare continua a personalului din invatamantul preuniversitar,
- imbunatatirea/dezvoltarea programului de formare continua a personalului din invatamantul preuniversitar,
- generalizarea programului de formare continua a personalului din invatamantul preuniversitar,
- suspendarea programului de formare continua a personalului din invatamantul preuniversitar.

Se remarca modelul lui Alkin, care prin structura sa sintetica, ofera o imagine de ansamblu consistenta si riguroasa a istoricului evaluarii programelor, care este un sprijin consistent pentru evaluarea impactului.
Modelul metodologic propus, intitulat HEAR, dupa acronimul H – holistic, E – evidente/documente, A – accountability, responsabilitatea, R – reflexivitatea; reprezinta o contributie personala bine fundamentata care identifica principalele domenii ale evaluarii impactului: resursele materiale si resursele umane. Modelul integreaza coerent si unitar cele doua dimensiuni strategice si operationale: resursele materiale si resursele umane; identifica etapele majore – proiectare, implementare, evaluare; stabileste instrumentele specifice fiecarei etape. Modelul ofera o conceptie, dar si instrumentele necesare pentru a-i da valoare practica.