Exercitii de irealizare - Marius Popa

     Aceste Exercitii de irealizare reusesc sa …realizeze un foarte interesant portret al cititorului profesionist „la tinerete”: pentru ca, in raspar fata de moto-ul pe care si l-a ales pentru carte, Marius Popa scrie despre sine, aici, desi si-a ales sa scrie „numai despre literatura”. Dar strategiile ironiei fac parte din instrumentarul fundamental cu care tanarul autor (un vechi cititor, totodata) isi configureaza, deopotriva, obiectul analizelor sale (literatura romana de azi) si profilul sau, de „subiect cititor” – un subiect pasionat, pornind in aventura bibliotecii cu convingerea ca nu va citi niciodata „tous les livres” si ca, pe cale de consecinta, nu va avea niciodata „le cœur las”. El este ironic cu sine – si cu traditia culturala pe care o prezentifica, implicit sau explicit, in fiecare lectura critica a contemporaneitatii noastre literare. Asa, de pilda, titlul unui capitol dedicat literaturii douamiiste pune in scena o lectura in raspar a presiunii culturale eminesciene in consacrarea noilor poeti, absolut admirabila in sugestivitatea sa: Timpul creste in urma Generatiei 2000 – se intuneca cineva? Intrebarea nu este una gratuit ludica – comentariul lui Marius Popa inscrie douamiismul intr-o traditie si ii defineste, totodata, axele de originalitate esentiale. Criticul reuseste, astfel, sa se situeze intr-un punct de sinteza de unde poate descrie noile forme literare, le poate intelege functionarea – dar si geneza, contextualizandu-le in istoria de serie mare a culturii romanesti contemporane, pe care o stapaneste cu pricepere si metoda.

 

Ioana Bot