Filosofia lui Habermas - Andrei Marga

 

O prezentare detaliata a principalelor teme, contributii si idei ale filosofului german Jurgen Habermas, in dialog cu abordari influente ale altor filosofi marcanti din contemporaneitate (Heidegger, Gadamer, Karl Popper, Michel Foucault, Jaques Derrida etc.), realizata de unul dintre cei mai avizati comentatori ai lui Habermas, fostul sau student, profesorul clujean Andrei Marga. Prin conceptiile sale privind sfera publica sau teoria actiunii sociale, Habermas este astazi mai relevant ca oricand, ca reprezentant de seama al gandirii de stanga social-democrata si social-liberala.

    Fragment din volumul "Filosofia lui Habermas" de Andrei Marga:

    „Daca Adorno l-a apreciat fara rezerve pe Habermas, nu acelasi lucru l-a facut Horkheimer. Autorul distinctiei programatice, ce da chiar titlul studiului Traditionelle und kritische Theorie (1936), a reluat, in conditiile postbelice din Europa, ideea teoriei critice, fara a mai repeta orientarea politica a acestuia. Scrierile din anii '30 el le voia lasate in seama istoriei. Or, Habermas, atasandu-se Institutului, si-a asumat fara ezitare intreaga traditie a gandirii critice din Germania.
    Prima cercetare intreprinsa de Habermas in cadrul Institutului de Cercetari Sociale a fost consacrata reformei universitare. Inauntrul unui proiect al lui Adorno, de lamurire a relatiei dintre Universitate si societate, Habermas a elaborat, impreuna cu Adorno, un raport de cercetare ce a fost tiparit, in format redus, sub titlul Das chronische Leiden der Hochschulreform (1957). Punctul de plecare al cercetarii a fost nevoia de innoire resimtita de universitatea humboldtiana, in jurul careia deja se profilasera optici sistematice variate, precum cea de sub deviza „regenerarii universitas litterarum", prin care studiul universitar era reintegrat filosofiei idealismului german, sau cea datorata lui Romano Guardini si lui Theodor Steinbcher, care voiau o reintegrare sub flamura tomismului, ori „planul Chicago-Frankfurt", ce prevedea o jonctiune a traditiei universitare germane cu cea americana. Mai caracteristica situatiei din anii '50 i se pare insa lui Habermas „reducerea necesarei schimbari la pasi utili, oarecum rutinati, privind finantarea si organizarea, incat reforma este institutionalizata ca reforma de durata si astfel, in aceeasi masura, amanata si depasita”.
    Solutia pe care Habermas o argumenteaza are premise explicite. Este vorba de „demisia politica" (politische Versagen) a universitatilor germane sub national-socialism, apoi de imposibilitatea de a relua fara modificari solutiile universitare din vremea liberalismului timpuriu si, in sfarsit, de profilul castigat de universitate in modelarea humboldtiana, in care forta formatoare se datora nu numai organizarilor tehnice si unitatii dintre invatamant si cercetare, ci si incurajarii comunicarii dintre profesori si studenti."