Filosofie romaneasca in spatiul public. Modernizare si europenizare - ed. a II-a - Constantin Schifirnet

“Modernitatea a produs o modificare de esenta in raporturile creatiei intelectuale cu comunitatea nationala. Din acest unghi, filosofia a cunoscut o nationalizare, asa cum stiinta a devenit, in timp, nationala. Ideea este de retinut fiindca filosofia a evoluat in stransa asociere cu stiinta in epoca moderna, ambele avand ca fundament rationalitatea si rationalismul. Dupa cum scrie Rudolf Stichweh1, stiinta moderna a fost stiinta universala in secolele XVI-XVIII, deoarece, pana in secolul al XVIIIlea, stiinta a fost transmisa, intr-un mediu international de comunicare, in limba latina. Din secolul al optsprezecelea a avut loc o nationalizarea stiintei. In secolul al XIX-lea, publicatiile stiintifice au fost asumate, in Europa, de catre comunitati stiintifice nationale. Cu toate acestea, evolutia comunitatii stiintifice nationale a fost insotita de o diferentiere interna progresiva a stiintei.
Perioada moderna a sustinut o infrastructura nationala de organizare a activitatii stiintifice desfasurate de catre comunitati nationale stiintifice si institutiile stiintifice, integrate in universitati. Comunitatea stiintifica nationala a fost un stimulent puternic pentru raspandirea globala a stiintei si a institutiilor sale de baza. Aceasta scurta referire la nationalizarea stiintei vine ca argument in sustinerea tezei despre nationalizarea filosofiei, iar despre problematica unei filosofii romanesti s-a discutat in ambianta propice a clarificarilor cu privire la caracterul national al celorlalte componente ale culturii. Evaluarea componentei nationale a gandirii autohtone se face constant prin raportare la filosofia occidentala, filosofie afirmata, in epoca moderna, intr-un cadru national. Filosofia romaneasca a urmat acelasi trend, adica in primele faze ale modernizarii a adoptat mai mult principiul preluarii de idei din filosofiei universala.

Au existat cel putin doua curente de gandire filosofica autohtona: unul, preocupat de argumentarea universalitatii filosofiei in temeiul rostului ei principal in a descifra adevarul, pornind de la cunoasterea stiintifica a realitatii, iar al doilea curent era interest de descifrarea,, materialului romanesc“. Prima directie admitea numai filosofia capabila sa revele adevarul universal dincolo de orice contingente nationale, lasand in umbra realitatea nationala, pe cand cealalta orientare judeca filosofia in concretul national si etnic. O particularitate a culturii romanesti, si deci si a filosofiei autohtone, este discontinuitatea in evolutia ideilor si a initiativelor culturale. Obsedata de ideea continuitatii, cultura romaneasca nu a reusit, decat foarte rar, sa infaptuiasca o activitate creatoare neintrerupta. Nici in ce priveste libertatea de cugetare nu s-a putut asigura continuitate, deoarece perioadele de interdictie au alternat cu perioadele de exprimare nestingherita a ideilor. Cultura si cugetarea romaneasca au chestionat limitele capacitatii proprii de creativitate si proiectele ratate din societatea romaneasca.
In continuare, discut modernitatea tendentiala2 ca argument pentru explicatii ce pot fi formulate asupra tezei despre particularitatile miscarii filosofice originale intr-o societate care a cunoscut si cunoaste o modernitate proprie. Spre deosebire de modernitatea realizata in Occident de economia capitalista si actiunea actorilor sociali, in spirit democratic, in spatiul public, in Romania modernitatea s-a produs in arii foarte restranse si de ea au beneficiat grupuri sociale cu pondere scazuta in societate. Daca vorbim in termenii unor curente din filosofia romaneasca, lumea romaneasca nu este marcata puternic de valorile, normele, principiile si criteriile vietii moderne, incat de aici se poate conchide ca lipseste omul modern, obiectul fundamental al filosofiei. Actiunile si ideile despre modernizare, derulate in societatea romaneasca, raman partiale si nefinalizate, iar modernitatea este mai mult o aspiratie, un tel de atins dar niciodata pe deplin realizat. Modernitatea tendentiala este o modernitate provocata, rezultat al unei modernizari in ariergarda si nu al uneia in avangarda. Teza despre modernitatea tendentiala releva o separare intre idee sau proiecte si actiuni sau politici. In acest caz ideile au circulatie in spatiul public dar fara ca si actiunile aferente lor sa fie finalizate.” (Constantin Schifirnet)
Constantin Schifirnet este profesor universitar la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice, Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti. Cercetator la Centrul de cercetari pentru problemele tineretului (1968-1990, 1994-2004). Director in Ministerul Culturii (1990-1994). Cofondator al Facultatii de Stiinte Politice, Universitatea Crestina,, Dimitrie Cantemir”, al carei decan a fost in perioada 1999-2002. Director al Scolii Doctorale,, Stiintele comunicarii” din cadrul S. N. S. P. A. (2008-2012). Director al grantului CNCS, Constructia mediatica a europenizarii ca problema publica in contextul integrarii europene a societatii romanesti (2009-2011).
Este autor al lucrarilor: Europenizarea societatii romanesti si mass-media (coord.) (2011), Sociologie romaneasca moderna (2009), Formele fara fond, un brand romanesc (2007), C. Radulescu-Motru. Viata si faptele sale, vol. I-III (2003-2005), Geneza moderna a ideii nationale (2001), Sociologie (2004), Educatia adultilor in schimbare (1997), Civilizatie moderna si natiune. Mihail Kogalniceanu, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu (1996), Tineretul intre permanenta si innoire (1987); Generatie si cultura (1985), Adolescentii si cultura (1974), Studentul si societatea (1973).

A coordonat colectia „Ethnos” a Editurii Albatros. A reeditat peste 30 de titluri de lucrari romanesti – majoritatea pentru prima oara de la aparitie, semnate de M. Eminescu, T. Maiorescu, N. Crainic, O. Goga, M. Ralea, G. Calinescu, A. D. Xenopol, Aurel C. Popovici, C. Radulescu-Motru, G. Sofronie, R. Seisanu, D. Staniloae, Al. Claudian, S. Mehedinti, T. Braileanu, M. Manoilescu, Marin Stefanescu, insotite de ample studii introductive, comentarii si note. A reeditat Operele lui Spiru Haret (vol. I-XII), 2009-2010, studiu introductiv, ingrijire de editie; note pentru fiecare volum.
In ultimii ani a publicat studii despre modernitatea tendentiala (e. g. “Tendential Modernity”, Social Science Information vol. 51, No. 1, March 2012: 22-51), mass media si europenizare.
Domenii de studiu: sociologia comunicarii, sociologia si antropologia culturii, sociologia varstelor si generatiilor, modernitate, europenizare, gandirea filosofica si sociologica romaneasca.