H. P. Lovecraft. Impotriva lumii, impotriva vietii - Michel Houellebecq

Michel Houellebecq, poet, prozator, eseist, este cel mai cunoscut si tradus scriitor francez contemporan. Dar si unul dintre cei mai controversati. Michel Thomas s-a nascut pe 26 februarie 1956 in insula Réunion, din parinti hippioti, care s-au dezinteresat foarte repede de existenta sa, drept pentru care a adoptat numele bunicii care l-a crescut. Nihilismul sau aparent si aprigul apetit pentru polemici au starnit in repetate randuri scandaluri rasunatoare. Dar luciditatea si observatiile chirurgicale din romanele sale au fost rasplatite nu doar cu numeroase premii, intre care si cel mai renumit si ravnit in spatiul francez, premiul Goncourt, ci si cu cea mai inalta distinctie acordata de statul francez, aceea de Cavaler in Ordinul national al Legiunii de onoare. Singurul text important netradus pana acum in limba romana este chiar eseul sau de debut, H. P. Lovecraft. Contre le monde, contre la vie, publicat pentru prima data in 1991, la Editions du Rocher.

Volume de Michel Houellebecq traduse in limba romana: Extinderea domeniului luptei, Particulele elementare, Platforma, Harta si teritoriul, Posibilitatea unei insule, Supunere, Neimpacat, Serotonina

Howard Phillips Lovecraft constituie un exemplu pentru toti cei care doresc sa invete sa-si rateze viata si, eventual, sa-si reuseasca opera. Chemarea lui Cthulhu, Dagon, sau Muntii dementei sunt tot atatea repere care fac din H. P. Lovecraft un maestru incontestabil al genului horror si fantastic, dand nastere unei fascinatii careia i-au cazut prada multi contemporani, intre care si Michel Houellebecq, cel care descoperindu-l la saisprezece ani, nu a incetat sa-l citeasca de atunci. In acest scurt eseu, autorul schiteaza un itinerariu iesit din comun, oferindu-ne totodata premisele propriului univers lipsit de iluzii, care l-a condus la imensul succes al Particulelor elementare. Pe linia lui Francis Lacassin, Houellebecq se straduieste sa puna in lumina „textele mari”, in sprijinul a ceea ce el numeste „un mit fondator”. Care e tot atat de rar precum cel al lui Homer. Un mit construit impotriva oricarei forme de realism social, pe fondul unor convingeri materialiste pe cat de lucide, pe atat de disperate. Dicotomia realitate-onirism nu este o noutate. Romantismul, apoi Simbolismul l-au explorat fara ragaz, deschizand calea Suprarealismului. Baudelaire deplangea faptul ca visul nu este totuna cu realul. Mallarmé se bucura, in ciuda crizelor sale violente legate de practica versului, de forta transcendenta a onirismului poetic, mergand pana la a afirma cu tarie ca poetul nu are nimic de-a face cu societatea. Dar nimeni, inainte de Lovecraft, nu a stiut sa se cufunde atat de adanc in haosul fara forma al unei spaime percepute in teroarea ei cosmica, pentru a elabora, dincolo de un materialism cinic radical, ceea ce suntem nevoiti sa consideram ca o uimitoare Renastere mitologica.

Fred Bau