Ieslea minotaurului - Dumitru Popescu

SIMPLIFICARE GENERALA

Luna-si scutura furioasa
pletele carunte
ca o lady Macbeth sacaita de constiinta anxioasa
a molaului partener la crima.
Pe sus se pune din nou la cale ceva,
in sali inghetate
abia atinse de lumina sfesnicelor cu seu.

De jur imprejur s-au ridicat tepi inalti de otel
Si, in varfuri, balize rosu-violet –
insangerate capete de extraterestri.
Ce puncteaza focurile
sangelui neomenesc?
Se rostogolesc valuri de ceata stacojie
peste pavilionul psihiatric
unde am o fereastra libera
ca sa spionez.
Un caine lup proaspat avansat
face apelul cainilor lupi
din subordinea sa.

Se pare ca noaptea aceasta
va fi lipsita de dimineata.
 Asa cum de la un timp
diminetile sunt lipsite de zile.
Nu mai am trebuinta
de cele patru ipostaze diurne
surprinse de Michelangelo,
cum nu-mi mai sunt folositoare anotimpurile.
O noapte perpetua
intr-o iarna constanta
ar simplifica portiunea noastra de univers,
ar starpi virusul latent al romantismului
lasand tenebrele sa exulte
ca gitanele in valvataile unui flamengo.

Luna s-a mai limpezit,
se spala pe fata cu zapada carbonica,
imprastiind fumurile betiei.
In sfarsit, o privire.
Cum se vede: nebunia incalceste chiar
nodul gordian.
Altceva ne trebuie:
un teren cu lame de argint
crescute vertical,
o padure de sabii circaziene…
Oricum, mult metal subtire, ascutit,
ca sa putem dansa
taindu-ne elegant, felie cu felie,
pana la oasele curate
ca fildesul slefuit.

„Mai exista o solutie, ar spune luna,
imbata-te cu vaporii planetei Mercur!”
Ce buna sfatuitoare!
Lady, zapada carbonica, extraterestrii,
ceata sangerie, cainele lup cu stea la petlita,
lamele, fildesul,
poarta spre tenebrele patimase…
Prea destul!