In umbra destinului - Igor Isac

 

„Igor Isac e ceea ce se cheama indeobste un neimplinit, criteriul acestui verdict fiind curat subiectiv, fara nicio legatura cu un etalon menit a masura succesul dupa repere exterioare. Sunt oameni ce se simt in chip fatidic neimpliniti, sub apasarea unei voci interioare. Igor Isac nu-si gaseste rostul, avand sentimentul acut al ratacirii in viata. Pentru un basarabean, starea aceasta nu are darul de a uimi, caci basarabenii, fiinte cu vocatia suferintei, traiesc cu convingerea perpetua ca sunt in naufragiu viager. Cati basarabeni am cunoscut, barbati sau femei, la toti am intalnit acelasi sindrom: o instrainare cronica fata de locul in care nimerisera, cu certitudinea dureroasa ca sunt intr-o deriva drastica, dar o deriva careia nu-i puteau pune capat decat intr-un singur fel: intorcandu-se in amarata lor de Basarabie. Ca se afla in Romania sau in Germania, in Bucuresti sau la Tübingen, in Oravita sau la Londra, basarabenii sufera ca nu au unde sa se intoarca. Basarabenii secreta suferinta in chip cronic, precum o glanda a durerii ce le imprumuta un aer patetic, de fiinte contorsionate si sincere. Am vazut mereu in ei opusul duplicitatii bucurestene, acele masti de prudenta cinica avand rostul de a le ascunde gandurile. Cu Igor Isac nu trebuie sa-ti ascunzi gandurile si nici nu trebuie sa imbraci haine de ipocrizie sociala. Artistul e direct, spontan si fara calcule sirete.” (Sorin Lavric)