Inchisoarea noastra cea de toate zilele. I 1949, 1952-1954 - Ion Ioanid

Arestat pentru prima oara in 1949, anchetat si eliberat curand, arestat din nou in 1952 si condamnat la douazeci de ani de munca silnica pentru „uneltire impotriva statului“, Ion Ioanid a trecut prin aproape toate inchisorile comuniste din Romania, cunoscand, odata cu teribila pedeapsa a privatiunii de libertate, toate ororile unui regim de detentie violent si abuziv.
Dupa un „stagiu“ la Vacaresti si la Jilava, ajunge in minele de la Cavnic, unde organizeaza spectaculoasa evadare care il va aduce in Bucuresti in vara lui 1953. Prins de haitasii Securitatii chiar in centrul orasului, este dus la penitenciarul din Oradea si pus in lanturi. Desi reconstituie o tragica peregrinare, desi face un recurs dureros la memorie, nici o urma de patetism, nici o nota de patima, nici o tendinta de literaturizare ieftina nu isi gasesc locul in acest adevarat roman-fluviu, scris de cel pe care criticii l-au numit „un Soljenitin roman".
Inchisoarea noastra cea de toate zilele apare, dupa zece ani, din nou la Humanitas, in trei volume, intr-o editie care reia textul revazut si adaugit de Ion Ioanid.

ION IOANID s-a nascut in 1926, la 28 martie, la mosia tatalui sau din comuna Ilovat, judetul Mehedinti. Tot acolo, in casa parinteasca, a fost botezat de preotul din sat. Nas l-a avut pe Octavian Goga, caruia tatal lui, Tilica Ioanid, i-a fost „prieten nedespartit de-a lungul intregii vieti atit de agitate a generatiei lor, de la infaptuirea Romaniei Mari si in perioada dintre cele doua razboie mondiale".
Ion Ioanid a urmat cele patru clase primare la scoala din satul natal. Liceul l-a facut la Bucuresti: primele sase clase la Colegiul National „Sf. Sava" si ultimele doua la Liceul „Spiru Haret". Bacalaureatul si l-a luat in 1944, impreuna cu absolventii liceelor din Turnu Severin, in localul scolii din comuna Sisesti, comuna in care, din cauza bombardamentelor anglo-americane, se aflau refugiati si profesori, si candidati.
In toamna aceluiasi an, din cauza invaziei sovietice, ajungind cu intirziere in Bucuresti, a pierdut termenul de inscriere la facultate. In 1945, a intrat la Facultatea de Drept, dar in anul III a fost exmatriculat din cauza „originii sociale nesanatoase".
Arestat in 1949, a fost eliberat dupa numai citeva zile, pentru ca in 1952 sa fie din nou arestat, judecat si condamnat, pentru „inalta tradare", la 20 de ani munca silnica. A fost eliberat dupa 12 ani, in 1964, in urma decretului nr. 411 de gratiere a detinutilor politici.
In 1969 a plecat in strainatate; in R. F. Germania i s-a acordat azil politic, statut de care s-a bucurat pina la moartea sa. Stabilit la München, a lucrat in primul an ca muncitor necalificat. Dupa aceea, timp de douazeci de ani, pina la pensionare, a fost crainic la sectia romana a postului Radio Europa Libera. A murit pe 12 octombrie 2003, la München, unde a si fost inmormintat alaturi de sotia sa, Nora Ioanid.