Inorogul si oglinda. Antologie de poeme - Gavril Pompei

Prefata de Irina Petras
 
Poemele lui Gavril Pompei au fost atent intampinate de critica literara inca de la debut, dar de fiecare data sub prejudecata ivirii lor pe un sol oarecum impropriu, autorul fiind inalt profesor de geografie, asadar om de stiinta. Comentatorii inregistrau mai intai rigoarea, un anume ermetism, intelectualitatea rece, inchiderea in forma si, mult mai rar, lasarea in voia starilor traditional „poetice”. Fiorul si infiorarea pareau excesiv tinute in frau de concentrarea pe euritmii cristaline. E de spus, insa, imediat, ca aceasta abordare ramanea, pana la urma, o simpla reverenta facuta detaliului biografic, repede lasata deoparte, caci patrunderea in intimitatea poemului scotea la iveala semnalmente ale unei gesticulatii poetice autonome, deloc incomodata de preocuparile „oficiale”.
Irina Petras
* * *
Gavril Pompei e un poet discret, ramas pe dinafara oricarei generatii. Dupa varsta s-ar fi putut afilia fie seriei ’70, fie generatiei ’80; dupa debut, ar fi cazut in plina ascensiune optzecista; dupa poetica, nici o apropiere nu e relevanta. Poetul e credincios mai degraba unui principiu de devotiune interioara care ignora metamorfozele rituale si imediate ale poeziei, mizand pe fidelitati structurale si pe afinitati de tipologie vizionara. Singuratatea lui se ridica in umbra lui Blaga, dar nu mai putin in – si din – siajul somptuoaselor reportaje genezice doinasiene.
Al. Cistelecan
* * *
Lumea descrisa de Gavril Pompei e una ce se destrama, pe suprafata ei apar crapaturi, rupturi, falii, crevase, „sub aripi s-a cuibarit rugina”, drumurile se inchid, „brocartul devine musama”, soapta iubitei e „tren de navetisti tras pe linie moarta”: o fotografie in care contrastele se sterg, informul castiga teren. Revin si spaimele copilariei si apelul la ingerii salvatori, la icoane, jocuri, eresuri. Si incertitudinea: printre oamenii in alb, Dumnezeu e mereu „nedeslusit”, iar credinta ca „sub armura de huma a talpilor infloreste aripa de inger” e vecina cu blasfemia. Puntea, de lemn sau de aer (foarte frumos acest vers, sunt „libelula propriului meu vaier”!), vamesul, luntrasul, Styxul, toate se aduna in scenariul amplu al unui ritual de trecere.
Ion Muresan
* * *
Deloc amatoristic, Gavril Pompei surfizeaza cu nonsalanta prin imaginarul agitat al liricii moderne. Pare destul de bine familiarizat cu conventiile ei, pe care si incearca sa le desluseasca intr-o remarcabila poezie a poeziei…
Petru Poanta
* * *
Gavril Pompei, pe numele adevarat Pompei Cocean (n. 15 august 1950, Tarlisua, Bistrita-Nasaud). Poet. Facultatea de Geografie a UBB Cluj (1973). Doctor in geografie, 1980. Premiul SIMION MEHEDINTI al Academiei Romane, 1997.
Debut absolut in Familia, 1973, cu versuri. Debut editorial in Caietul debutantilor, 1977.
Volume: Arcul voltaic, 1986; Jocul cu umbra, 1994; Starea de labirint, 1995; Floarea de roua, 1998; Deltele memoriei (antologie), 2004; Vant piezis, 2006; Lasarea la vatra, 2010; Intoarcerea lui Dante, 2011; Noduri si alegorii, 2014.
A colaborat la periodicele: Familia, Steaua, Tribuna, Viata Romaneasca, Miscarea literara, Unu.
Au scris despre cartile sale: Petru Poanta, Al. Cistelecan, Irina Petras, Ion Muresan, Ion Oarcasu, Ion Bogdan Lefter, Olimpiu Nusfelean, Constantin Cublesan, Dan Damaschin, Mihaela Ursa etc.