Instructiune. Convertirea pastorala a comunitatii parohiale in slujba misiunii evanghelizatoare a Bisericii

Reflectia teologica a Conciliului al II-lea din Vatican si schimbarile sociale si culturale insemnate din ultimele decenii au indus diferite Biserici particulare sa reorganizeze forma de incredintare a ingrijirii pastorale a comunitatilor parohiale. Acest lucru a permis sa se demareze experiente noi, valorizand dimensiunea comuniunii si realizand, sub conducerea pastorilor, o sinteza armonioasa a carismelor si vocatiilor in slujba vestirii evangheliei, care sa corespunda mai bine exigentelor actuale ale evanghelizarii.
Papa Francisc, la inceputul slujirii sale, a amintit de „creativitate”, care inseamna „a cauta drumuri noi”, adica „a cauta drumul pentru ca evanghelia sa fie vestita”; in aceasta privinta, a concluzionat Sfantul Parinte, „Biserica si Codul de Drept Canonic ne ofera multe, multe posibilitati, multa libertate pentru a cauta aceste lucruri”.
Situatiile descrise de aceasta instructiune reprezinta o ocazie pretioasa pentru convertirea pastorala in sens misionar. De fapt, sunt invitatii adresate comunitatilor parohiale sa iasa din ele insele, oferind instrumente pentru o reforma, chiar si structurala, orientata spre un stil de comuniune si de colaborare, de intalnire si de apropiere, de milostivire si de atentie fata de vestirea evangheliei.
Este vorba despre o actiune pastorala care, printr-o colaborare efectiva si vitala intre preoti, diaconi, consacrati si laici, precum si intre diferite comunitati parohiale din aceeasi zona sau regiune, se preocupa sa gaseasca impreuna intrebarile, dificultatile si provocarile referitoare la evanghelizare, cautand sa integreze cai, instrumente, propuneri si mijloace corespunzatoare pentru a le infrunta. Un astfel de proiect misionar comun ar putea sa fie elaborat si realizat in raport cu contexte teritoriale si sociale apropiate, adica in comunitati invecinate sau unite de aceleasi conditii socio-culturale, sau cu referinta la domenii pastorale asemanatoare, de exemplu, in cadrul unei coordonari necesare intre pastoratia tineretului, universitara si vocationala, asa cum se intampla deja in multe dieceze.
Acest lucru cere ca istorica institutie parohiala sa nu ramana prizoniera a imobilismului sau a unei repetitivitati pastorale ingrijoratoare, ci sa puna in miscare acel „dinamism in iesire”, care, prin colaborarea intre comunitati parohiale diferite si printr-o comuniune reintarita intre clerici si laici, s-o faca efectiv orientata spre misiunea evanghelizatoare, misiune a intregului popor al lui Dumnezeu, care merge in istorie ca „familie a lui Dumnezeu” si care, in sinergia diferitilor membri, lucreaza pentru cresterea intregului trup eclezial.
De aceea, acest document, in afara de a evidentia o asemenea reinnoire, prezinta un mod de aplicare a normativei canonice care stabileste posibilitatile, limitele, drepturile si obligatiile pastorilor si laicilor, pentru ca parohia sa se redescopere pe ea insasi ca loc fundamental al vestirii evanghelice, al celebrarii Euharistiei, spatiu de fraternitate si caritate, din care iradiaza marturia crestina pentru lume.
Cardinal Beniamino Stella