Intoarcerea fiului risipitor - Andre Gide

traducere din limba franceza de Magda Raduta
 
Volum tradus in premiera in limba romana
 
Publicate mai intii in revistele literare pariziene din preajma anilor 1900, scrierile de tinerete reunite in Intoarcerea fiului risipitor dezvaluie un Andre Gide aflat la inceputul fascinatiei sale pentru modernism. Cele sase„tratate” (proze poetice si secvente dramatizate) sint construite dupa tiparul artelor poetice simboliste, dar amintesc si de maniera in care scriitura modernista reviziteaza si remodeleaza mituri antice. Trecind de suprafata parabolei biblice, de clasicul episod homeric sau de povestea orientala, tinarul Gide face din„tratatele” sale o demonstratie a unor teme esentiale pentru modernism: individualitatea torturata, angoasa, refuzul legilor colectivitatii.
 
„Cartile nu sint, poate, un lucru prea necesar; la inceput erau de-ajuns citeva mituri, religia se tinea numai in ele. Poporul se mira cind le afla si adora fara sa inteleaga; aplecati cu luare-aminte peste imaginile adinci, preotii desluseau incet intelesul intim al hieroglifelor. Apoi s-a vrut o explicatie; cartile au amplificat miturile; dar citeva mituri erau de-ajuns.
Asa a fost cu mitul lui Narcis: Narcis era din cale-afara de frumos– si de aceea neprihanit; arata numai dispret Nimfelor– fiindca era indragostit de sine insusi. Nici o adiere nu tulbura izvorul spre care, impacat, se apleca si-ntreaga zi isi privea chipul… Stiti povestea. Si totusi nu ne oprim din a o spune. Toate lucrurile sint deja spuse; dar, cum nimeni nu asculta, trebuie s-o iei mereu de la capat.” (Andre Gide)
 
„In anii sai de inceput, Gide a fost puternic influentat de formele extreme ale nihilismului fin de siecle– in cazul sau, de Mallarme, Wilde si Nietzsche–, dar a lasat in urma influenta negativista a predecesorilor sai umanizindu-si treptat ideile estetice. A ramas cu totul credincios artei sale, dar a depasit constringerile inerente unei pozitii estetice absolute, adaugind acesteia o dimensiune umana pe care opera maestrilor sai nu a avut-o.” (Paul de Man)

Andre Gide (1869-1951) este un nume de prim rang al literaturii franceze din prima jumatate a secolului XX. Educat intr-o austera familie protestanta, isi incepe destul de devreme revolta impotriva conformismului social si religios, iar literatura sa va fi de la inceput expresia acestei razvratiri; de fapt, scrie Maurice Nadeau, „toata opera lui Andre Gide trimite la autorul sau si poate nu e alt scriitor care sa se afle in cartile sale mai mult decit el”. Dupa Les Cahiers d’Andre Walter (1890), prima incercare in maniera simbolista, „tratatele” lirice reunite mai tirziu in volum si Les nourritures terrestres (Fructele pamintului, 1897), publica in 1914 Les Caves du Vatican (Pivnitele Vaticanului), iar in 1925 romanul sau cel mai cunoscut, Les Faux-monnayeurs (Falsificatorii de bani). Apropiat de cercurile moderniste pariziene, se numara printre fondatorii Nouvelle Revue Francaise (1908). Atent la marile tensiuni politice ale epocii, denunta in Voyage au Congo si Retour du Tchad sistemul colonial francez si intra in Comitetul intelectualilor antifascisti. Adera la ideologia comunista, dar, dupa un sejur in Uniunea Sovietica, publica, sub titlul Retour de l’URSS, o critica virulenta a totalitarismului stalinist pe care, in ciuda eforturilor oficialitatilor sovietice de a-l ascunde, il vazuse la fata locului, in toata impostura lui. Din scrisul sau, celebrind libertatea de a refuza normele sociale si cautarea fericirii ca suprem tel individual, nu lipsesc momentele de scandal (de pilda, Corydon, 1924, cuprinzind patru dialoguri despre homosexualitate), dar nici cele ale deplinei recunoasteri: in 1947 i se acorda Premiul Nobel pentru Literatura.