Istorii nescrise, infamii neprescrise - Eugeniu Bucheru

Introducere si note de Constantin Ardeleanu
Editie ingrijita de Valentina Sandu-Dediu

 

Volumul de amintiri al invatatorului si ofiterului in rezerva Eugeniu Bucheru acopera „trei taramuri ale mortii“. Primele doua sunt prezentate sub forma istoricului unor momente relevante din anii 1943–1948: luptele din Crimeea si Kuban, apoi, dupa 1944, anii grei de prizonierat in URSS, la Monastirka si Oranki, si in sfarsit revenirea in tara, in 1948, odata cu ultimul lot, al celor care refuzasera inscrierea in divizia Tudor Vladimirescu. Al treilea taram, viata traita in Romania comunista, se refera la urmatoarele patru decenii si este prezentat sub forma unei radiografii hiper¬critice a regimului.
Memoriile lui Eugeniu Bucheru, povestitor inteligent si talentat, se inscriu in seria marturiilor lasate de fosti prizonieri de razboi in URSS, precum Radu Marculescu. De altfel, greva foamei pe care o aminteste autorul in aceasta carte este evocata si de Radu Marculescu in Patimiri si iluminari din captivitatea sovietica.

EUGENIU BUCHERU (1911‒2004) provine dintr-o familie de invatatori din Bujoreni (judetul Valcea). A absolvit liceul in Ramnicu Valcea in 1924, a urmat apoi cursurile Scolii Normale din acelasi oras. Intre 1929 si 1931 este trimis invatator la scoala primara din comuna Plataresti, apoi comuna Pauleni, judetul Cetatea Alba (Basarabia). Pe 17 aprilie 1936 s-a casatorit cu Paula Botea (1912‒1966), la randul ei absolventa a Scolii Normale „Elena Doamna“ din Bucuresti. Dupa ce lucreaza la diferite scoli din judetul Ilfov, de la 1 septembrie 1937 devine invatator definitiv in comuna Stefanesti (Ilfov). Din aceasta pozitie, in care obtine toate gradele didactice, se va pensiona in 1973. Incorporat la Scoala de ofiteri-rezerva nr. 2 Bacau pentru un an (1932‒1933), in mai 1936 este avansat sublocotenent in rezerva. Din martie 1939 este concentrat: pleaca pe front in 22 iunie 1941 cu Regimentul 5 Graniceri. Intre 5 mai 1943 si 13 aprilie 1944, lupta in Crimeea si Kuban in Regimentul 96 Infanterie, cu gradul de locotenent. In 1944 cade prizonier al Armatei Rosii, e internat in lagarele Monastirka, apoi Oranki si se intoarce in tara abia in 1948, in ultimul lot de prizonieri eliberati – al celor care refuzasera sa se inscrie in Divizia Tudor Vladimirescu. Isi scrie amintirile in anii 1980. In 1990 este inaintat la gradul de capitan, in 1991 ii sunt recunoscute drepturile in calitate de persoana persecutata din motive politice, iar in 2004 devine membru al Asociatiei Veteranilor de Razboi.