Joi spre miercuri - Dorina Sisu

O poetica indignado tine in verva poemele Dorinei Sisu din „Joi spre miercuri”. Furioasa, exasperata, ranita, Dorina striga, zgarie si se zbate pe marginea subtire si fluida dintre manie si disperare; o disperare care devine manie si o manie care se topeste in disperare. E o convulsie (sociala, spirituala, afectiva) prelucrata ca revolta declamata, la randul ei, cu patosul directetii, frust si abrupt, pentru a-i retine toata caldura autenticitatii imediate. Dar fondul din care tasnesc aceste violente este unul traumatic; din rana ies apostrofele si cinismele defensive ale Dorinei; din cuvinte ranite si batjocorite, „pe care le-au calcat toti in picioare/ cu cizme germane inalte si negre", si — deopotriva — din vise strivite si din fragilitatea victimei: „rascumpara-ma dragul meu/ vocea mea e mai mult un ecou prelungit din visele tale". Afecte intoarse in resentiment, poemele Dorinei sunt o poetica reactiva, un raspuns la acuitatea strivirii. - Al. Cistelecan 
E destula exasperare in taietura de sis a versurilor Dorinei Sisu (numele ei pare a fi predestinat!) si o sfanta furie; e multa lehamite, oboseala si durere muta, oricat ar incerca ea sa le ascunda, sa le ingroape intr-un nor de cuvinte, ele tot razbat prin interstitiile poemelor sale, cu puternice accente sociale, care aduna fragmente de dialog cu o fiinta apropiata, la fel de marginala ca ea, manata de aceeasi dorinta perversa de viata ca ea, lume masificata, instrainata, incenusata, in care si-au stramutat iluziile amandoi; in imaginea pescarului care asteapta absent pe tarmul oceanului se aduna perfect, ca intr-un nod, intreaga retea de sensuri si obsesii a acestei carti de versuri teribil de nelinistitoare... Sublim este faptul ca poeta isi asuma umanitatea, asa ulcerata cum e ea, cu o tarie de caracter inscrisa in gena supravietuirii naivilor dintotdeauna, dar si cu certitudinea ca mari modificari nu se vor produce curand... - Mircea Petean