Jurnal din vremea ocupatiei (vol. I) - Vasile Th. Cancicov

„La 13 august 1916 am intrat in razboi, la 31 decembrie 1918 Romania ia loc la masa Conferintei de Pace. Ce s-a petrecut in acest rastimp este rodul celor ce am scris aici.“

Aceasta este ultima insemnare din impresionantul jurnal pe care fostul deputat Vasile Th. Cancicov il tine, cu constiinciozitate si perseverenta, timp de 870 de zile. Este perioada in care si el trece, alaturi de concetatenii sai, prin toate starile provocate de intrarea tarii in prima conflagratie mondiala: entuziasm, agonie si extaz. Idealuri spulberate, privarea de libertate, nesiguranta zilei de maine, ravagiile politicianismului, povara ocupatiei straine, regasirea neasteptata a sperantei. Sunt stari pe care avocatul Cancicov le sintetizeaza intr-o insemnare asternuta pe hartie la doar cateva zile dupa Adunarea de la Alba Iulia:

„Ce film de cinematograf am trait in acesti doi ani de zile! Cu cate lacrimi amare am asistat la desfasurarea lui, cu ce frecaturi de nervi, cu ce deznadejde uneori, cu ce nadejde inspre sfarsit!
Numai doi ani, zicem azi; o eternitate, credeam atunci.
Doi ani, din ruina si cenusa – Romania Mare!
Si ce marire nevisata si nebanuita!“

Deseori citate, insa niciodata reeditate, Impresiunile si parerile personale ale lui Vasile Th. Cancicov au reprezentat, pana astazi, mai degraba o raritate bibliografica. Spre deosebire de alte insemnari asemanatoare, acestea au reusit sa treaca testul timpului. Nu doar prin dimensiunile sale impresionante, ci mai ales prin calitatea informatiilor continute, jurnalul lui Cancicov ne dezvaluie felul in care a luat nastere Romania Mare. Totul este relatat cu franchete, fara cosmetizari, cu adevaruri dureroase si rostite pana la capat. (Daniel CAIN)

 

Jurnalul lui Vasile Cancicov este cea mai pretioasa si consistenta marturie din Bucurestiul sub ocupatie. Volumul al doilea va cuprinde insemnarile din august 1917 pana in decembrie 1918.

VASILE TH. CANCICOV s-a nascut la 16 octombrie 1873, intr-o familie de conditie modesta din Bacau. Este al doilea nascut din cei sase copii ai cuplului Theodor Al. Cancicov (functionar) si Raluca, nascuta Stanciu (casnica, fiica de functionar). Fratele mai mic al lui Vasile, cunoscutul om politic liberal Mircea Th. Cancicov (1884–1959), a fost in mai multe randuri ministru la sfarsitul anilor 1930; persecutat si incarcerat de comunisti, avea sa moara in inchisoarea de la Ramnicu Sarat. Dupa studii primare la Bacau si Iasi, Vasile Cancicov se inscrie in 1892 la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti. Se implica activ in misca rile studentesti de protest din vara anului 1894, declansate de procesul intentat, la Cluj, liderilor miscarii memorandiste a romanilor transilvaneni. In 1896 obtine diploma de licentiat in drept si se inscrie in Baroul Bucuresti. Activeaza in cadrul influentei Ligi pentru Unitatea Culturala a tuturor Romanilor. In primavara lui 1898 intra in politica si se inscrie in Partidul Conservator. La nici 26 de ani impliniti este ales, in mai 1899, deputat de Bacau. In alegerile din februarie 1905 obtine un nou mandat de deputat. In 1908 paraseste randurile Partidului Conservator si decide sa-l urmeze pe Take Ionescu in nou creatul Partid Conservator-Democrat. In aceasta perioada devine director al cotidianului Ordinea, „organ conservator-democrat“. In noiembrie 1912 obtine un al treilea (si ultim) mandat de deputat. In 1914 se retrage de pe scena politica si, pana la sfarsitul vietii, se va ocupa, cu destul succes, doar cu avocatura. Unele dintre pledoariile sale sunt publicate sub forma catorva brosuri, aparute intre 1915 si 1928. Dupa ce Romania intra in prima conflagratie mondiala, decide sa ramana in Bucurestii aflati sub ocupatia Puterilor Centrale. Din cauza trecutului sau politic, este retinut si privat de libertate timp de 20 de luni. Jurnalul tinut in toata aceasta perioada va fi publicat in 1921, sub titlul Impresiuni si pareri personale din timpul razboiului Romaniei. A fost decorat atat de regele Carol I, cu ordinul „Coroana Romaniei“, in grad de comandor (1913), cat si de regele Ferdinand, cu „Steaua Romaniei“, in grad de ofiter (1921). Se stinge din viata la 27 mai 1931, la Bucuresti.