Jurnalul fericirii - Nicolae Steinhardt

Seria de autor „N. Steinhardt” apare in coeditare cu Manastirea „Sfinta Ana” Rohia.

Argument de P. S. Justin Hodea Sigheteanul
Editie ingrijita, studiu introductiv, repere biobibliografice si indice de Virgil Bulat
Note de Virgil Bulat si Virgil Ciomos
Cu „Un dosar al memoriei arestate" de George Ardeleanu

„Jurnalul fericirii este in egala masura o opera de bilant existential (asemenea Luntrei lui Caron a lui Lucian Blaga), dar si una conturind devenirea si cristalizarea unei constiinte – in toate componentele ei: teologica si morala, civica si politica, estetica etc.”, este de parere ingrijitorul noii editii.

Am intrat in inchisoare orb (cu vagi strafulgerari de lumina, dar nu asupra realitatii, ci interioare, strafulgerari autogene ale beznei, care despica intunericul fara a­l risipi) si ies cu ochii deschisi; am intrat rasfatat, razgiiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemultumit, ies cunoscind fericirea; am intrat nervos, suparacios, sensibil la fleacuri, ies nepasator; soarele si viata imi spuneau putin, acum stiu sa gust felioara de piine cit de mica; ies admirind mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul; ies impacat: cu cei carora le­am gresit, cu prietenii si dusmanii mei, ba si cu mine insumi. (N. Steinhardt)

„O carte splendida, amestec inextricabil de notatie cotidiana, amintire, confesiune, hermeneutica, humor, tragedie, istorie, universalitate, metafizica, fiziologie, citate de lectura... N. Steinhardt dovedeste aceeasi uluitoare forta de patrundere in adevarul lucrurilor dincolo de coaja groasa a locului comun. Literatura noastra s-a imbogatit cu o carte de prima mina, la care vom simti nevoia sa ne intoarcem nu o data, in clipe de restriste, dar si de bucurie.” (Nicolae Manolescu)

N. Steinhardt se naste la Bucuresti pe 29 iulie 1912. Isi face debutul publicistic foarte de timpuriu in revista Liceului „Spiru Haret”. Isi ia bacalaureatul in 1929 si frecventeaza cenaclul „Sburatorul”, iar in 1932 isi ia licenta in Drept. In 1934 incepe sa colaboreze la Revista burgheza si publica sub pseudonimul Antisthius volumul parodic In genul… tinerilor. Isi ia doctoratul in Drept in 1936. In 1935 si 1937 publica impreuna cu Emanuel Neuman studiile Essai sur une conception catholique du Judaisme si Illusions et realites juives. Colaboreaza la Libertatea si la Revista Fundatiilor Regale. Dupa razboi, publica pentru scurta vreme in Universul literar, Victoria, Tribuna poporului si, din nou, Revista Fundatiilor Regale. Refuza sa colaboreze cu noul regim. In 1960 este anchetat, apoi condamnat in „lotul Noica-Pillat” la 12 ani de munca silnica. Trece prin inchisorile Jilava (unde este botezat de parintele Mina Dobzeu), Gherla si Aiud. Eliberat in august 1964, va reveni dupa citiva ani in lumea literara prin traduceri, medalioane, cronici etc. In 1972 termina prima versiune a capodoperei sale, Jurnalul fericirii. Publica volume de eseuri si de critica foarte bine primite, desi unele sint puternic cenzurate. Monah din 1980, ramine activ pe terenul eseisticii si al criticii. Se stinge la 30 martie 1989.