Lazar sau vremea dintre valuri - Mihail Gavril

Amintind de teatrul absurdului - si mai ales de piesa lui Eugen Ionescu Ucigas fara simbrie, cu celebrul discurs electoral al Coanei Pipa -, piesa lui Mihail Gavril este o parabola parodica a democratiei demagogice, dar si a alienarii existentiale a omului ramas fara memorie si fara transcendenta.
Crestinul este familiarizat cu alegoria perpetuata in Pidalion a Bisericii ca o corabie ce strabate talazurile lumii spre limanul mantuirii. Cand se pierde insa relatia vie cu Dumnezeu, nodul divin care leaga lucrurile, si la nivel personal, si la nivel comunitar, Arca Invierii devine Corabie a Nebunilor, iar restul mesianic de umanitate, intruchipat aici de Lazar, smeritul vindecator (de la numele evanghelic Lazar vine si cuvantul lazaret), retraieste drama rastignirii. Dar jertfa si plansul sunt inceput al vindecarii/mantuirii: "Corabia aceasta este un spital in care traiesc oameni in curs de vindecare. Cine stie - scapa!". Imparatia este, de fapt, inlauntrul fiecaruia, iar descoperirea ei este marele pariu perpetuu al veacului cu vesnicia.

Razvan Codrescu